Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 29 ianuarie 2022

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Milada Vigerova)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Milada Vigerova)

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 29 ianuarie 2022. Pe data de 29 ianuarie, este prăznuită "Aducerea moaștelor Sfântului Ignatie Teoforul".

Sfântul Ignatie Teoforul a fost ucenici ai Sfântului Ioan Evanghelistul. Se crede că a fost hirotonit episcop de Sfântul Apostol Petru. Numele "Teoforul" înseamnă "purtător de Dumnezeu". Potrivit tradiţiei ar fi fost copilul pe care Hristos l-a luat în braţe pentru a-l arăta ucenicilor Săi ca model de smerenie (Matei 18, 2-4), scrie crestinortodox.ro.

A suferit moarte martirică la Roma, în timpul domniei împăratului Traian (98-117). A fost arestat, împreună cu alţi creştini, în timpul persecuţiei din Antiohia şi pedepsit cu moartea: "Lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi sunt măcinat de dinţii fiarelor, ca să fiu pâine curată a lui Hristos".

Câţiva creştini au adunat rămăşiţele sale din amfiteatrul de la Roma şi le-au adus la Antiohia.

Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca

"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel