Buget Apărare. Merkel a cedat la presiunile lui Trump

 Cancelarul german Angela Merkel a promis joi să majoreze semnificativ bugetul pentru apărare, în contexul criticilor din partea SUA că nu-şi asumă pe deplin partea de responsabilitate ca stat membru al NATO, spunând totodată că Alianţa Nord-Atlantică are în continuare o importanţă centrală pentru securitatea Germaniei, relatează dpa şi Reuters. 

Într-un discurs susţinut joi în Bundestag, Merkel a spus că Germania este angajată în a acţiona pentru atingerea ţintei stabilite de NATO de alocare a 2% din PIB pentru cheltuielile militare, relatează Defense Romania. 

"Această chestiune fundamentală - sunt ferm convinsă - este, nici mai mult, nici mai puţin, despre viitoarea conservare a alianţei transatlantice", a adăugat ea, făcând aluzie la Washington, unde preşedintele Donald Trump i-a făcut observaţie în mod repetat pentru neîndeplinirea acestei ţinte. 

Tensiuni în NATO? 

"Nu este un secret faptul că alianţa transatlantică se află sub tensiune în acest moment, dar suntem convinşi că alianţa rămâne centrală în ceea ce priveşte securitatea noastră comună", a mai spus Merkel. 

Cancelarul german a afirmat totodată că UE trebuie să continue să discute cu SUA pentru a evita un război comercial. 

De asemenea, Merkel a declarat că trebuie să rămână pe masă oferta adresată Rusiei pentru dialog cu scopul de a pune capăt conflictului din estul Ucrainei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel