Brexit. Protest cu militanţi dezbrăcaţi în parlamentul britanic

Brexit-Vot
Brexit-Vot

Militanţi ai organizaţiei Extinction Rebellion au perturbat luni dezbaterile privind Brexit-ul în parlamentul britanic, pentru a atrage atenţia deputaţilor asupra crizei ecologice.

În galeriile rezervate vizitatorilor, mai sus de băncile deputaţilor, circa doisprezece militanţi s-au dezbrăcat lăsând să se vadă sloganuri pictate pe corpurile lor, care făceau apel la o lege pentru justiţia climatică şi care avertizau în legătură cu prăbuşirea ecologică. Ei nu au reuşit să întrerupă dezbaterile, deoarece preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, i-a somat pe colegii săi să-şi continue schimburile de opinii. Dar activiştii au atras atenţia pe reţelele sociale, unde au fost distribuite imagini cu acţiunea lor, relatează AFP. 

"Suntem obligaţi să acţionăm astfel"



Suntem obligaţi să acţionăm astfel deoarece problema cea mai importantă şi cea mai urgentă a epocii noastre este ignorată în mod flagrant de guvernul nostru şi de media de la noi, a declarat militantul Mark Ovland într-un comunicat transmis după acţiune. Este timpul ca politicienii să înceteze tergiversările şi să atace frontal criza ecologică, cum ar fi trebuit să procedeze de ani de zile, a estimat un alt militant, Iggy Fox, care a denunţat risipa de timp şi de resurse consacrate de către guvern dosarului privind Brexit-ul. Militanţii au fost arestaţi în cele din urmă de către poliţie pentru atentat la pudoare, potrivit agenţiei Press Association. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel