Brandul de turism românesc, la Bruxelles. Claudia Țapardel dă startul unei ediții de succes

Ca urmare a succesului obținut în 2015, eurodeputata PSD, Claudia Țapardel dă startul unei noi ediții a campaniei Vacanța în România, inițiativă prin care politiciana dorește să promoveze brandul turistic românesc.

După ce în anul precedent românii care își petreceau vacanța sau concediul în diverse regiuni ale țării au trimis mii de fotografii, ediția de anul acesta își propune să dea un nou impuls ideii de a descoperi țara noastră.

„Anul trecut oamenii mi-au trimis din cele mai variate poze, ceea ce mie îmi comunică două lucruri. Pe de o parte, se confirmă faptul că România are un potențial turistic imens, care cuprinde nu numai peisaje extraordinare ci și obiective de patrimoniu cultural unic. Mă refer aici la zone precum Delta Dunării, declarată arie de patrimoniu UNESCO, sau Maramureș, unde frumusețea peisajului se îmbină cu spiritualitatea și folclorul românesc. În al doilea rând, numărul mare al celor care mi-au trimis fotografii arată că avem foarte mulți oameni care vor să participe la efortul de a-și promova țara — ceea ce înseamnă că e momentul să vorbim serios despre construcția unui brand de țară pentru România", este de parere Claudia Tapardel.

Planuri mari pentru promovarea brandului de turism românesc la Bruxelles

În calitate de membru al Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului și Patrimoniu Cultural din Parlamentul European, eurodeputata Țapardel are planuri mari pentru campania sa și pentru promovarea brandului de turism românesc la Bruxelles.

„Îmi doresc astfel să organizez la Bruxelles o expoziție cu unele dintre multele fotografii primite de-a lungul acestei campanii, pentru a arăta că turismul românesc poate fi o parte importantă a strategiei europene pentru dezvoltarea regională și, nu în ultimul rând, pentru economia europeană. În plus, pe fondul crizei de securitate cu care se confruntă Europa, mai ales în zonele de vest, consider că este un moment oportun să scoatem în evidență că țări precum România sunt o oază de siguranță. Pentru a promova însă țara noastră ca o veritabilă alternativă la destinațiile europene de tradiție, avem nevoie de un plan de acțiune atât la nivel european, cât și la nivel național", a precizat europarlamentarul PSD.

[citeste si]

Pe termen lung, Claudia Țapardel are în vedere ca turismul românesc să capete mai multă greutate în arhitectura guvernamentală și să beneficieze de o viziune de dezvoltare pe termen lung și în conformitate cu cerințele turiștilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel