Gigi Becali a reacționat după ce Cristi Borcea a fost din nou condamnat.
Într-o intervenție telefonică la B1 TV, Becali a precizat că a vorbit cu finul său și acesta a simțit că va fi condamnat. Becali a mai spus că se așteaptă ca Borcea să execute 6 luni de închisoare.
"O să trebuiască să contopească pedepsele și să rezulte o nouă pedeapsă, care, conform legilor, nu poate depăși zece ani, adică dublul pedepsei de bază de cinci ani, adică cea mai grea. El a făcut cu totul, cu câștig, aproape șase ani, iar din zece ani trebuie să facă șase ani și opt luni, adică două treimi din pedeapsă. El a făcut vreo șase ani cu câștigul și cu recursul compensatoriu, deci va trebui să facă maxim șase luni de pușcărie.
Asta e situație, eu am vorbit aseară cu el. Eu nu credeam că se poate întâmpla așa ceva pentru că el a fost achitat în primă instanță. În apel, el nici nu a mai fost audiat, nici nu s-a discutat, nici DNA nu a mai cerut audierea lui, nu s-a discutat nici măcar de către martori numele lui. El va câștiga cu siguranță la CEDO, dar asta durează cinci-șase ani. El parcă simțea. Eu i-am spus că nu se poate întâmpla nimic pentru că a fost achitat pe fond", a precizat Becali potrivit sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu