Antonescu îl înțeapă pe Ponta: Liberal nu înseamnă baron

Crin Antonescu a marcat începutul conferinței prin care a anunțat oficial noii miniștri ai PNL cu un răspuns adresat premierului Victor Ponta. Președintele PNL a declarat că vrea să îi răspundă cuiva care zilele trecute se întreba cine mai este astăzi liberal în România şi ce mai înseamnă liberalism.

Liderul PNL a subliniat că liberal înseamnă "să înţelegi lumea pe care o trăieşti ca pe o lume care are nevoie de lideri puternici, ci nu de baroni".

"Cineva se întreba zilele trecute cine mai este exact liberal azi în România şi ce mai înseamnă liberalism şi doresc cu toată prietenia să dau în numele colegilor mei un răspuns exact: Noi, PNL, suntem un partid liberal, de dreapta, un partid în care activează foarte mulţi oameni care sunt şi vor fi mereu liberali. Nu am avut nicio pretenţie că toţi cei care sunt liberali în România sunt în partidul nostru. Noi suntem liberali şi nu avem niciun fel de confuzie în legătură cu acest lucru. Liberalismul înseamnă să porneşti de la ideea că cetăţenii unei ţări, chiar dacă se constituie şi funcţionează ca o naţiune, ca o comunitate, sunt întotdeauna indivizi ale căror drepturi trebuie tratate ca atare, apărate şi sporite. Liberali înseamnă să lucrăm cu şi pentru indivizi, nu cu gloate, nu cu mulţimi. A fi liberal înseamnă să înţelegi că lumea are nevoie de lideri puternici, ci nu de baroni. Liberal mai înseamnă să vrei să trăieşti şi să faci astfel încât să trăieşti într-un stat de drept în care instituţiile lucrează pentru individ", a declarat Crin Antonescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel