Cei care se plâng și îi înjură pe anglo-americani că ne-au abandonat la Yalta sunt acum cei mai supărați că trebuie să-i ajutăm pe ucraineni, într-un fel sau altul: să le treacă camioanele, să le dăm locuri în spitale.
Adică, în logica lor, Churchill și Truman ar fi trebuit să plece la luptă, să dea poate un milion de morți într-un război cu rușii, măcar 500.000 de fiecare parte, doar ca să vină să ne elibereze pe noi. Cam asta era ideea. Nu știm de ce, dar trebuiau să facă asta, altfel rămâne că... ne-au trădat, ar zice unii.
Dar noi nu dăm nici măcar 50 de camioane cu ajutoare pentru ucraineni. Nu-i lăsăm să treacă. În schimb, vrem ca alții să ne ajute pe noi.
Iar celălalt paradox este faptul că George „șapcă” Simion, care s-a legitimat politic prin admirația pentru Trump, este primul care îl critică atunci când Trump are nevoie de sprijin, de exemplu în discuția despre România și baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Este un amestec de lejeritate, propagandă și inconsistență. Pur și simplu iată că pot sta în capul unor oameni două idei total opuse, că-i lărgime înăuntru. Amândouă idei coexistă fără nicio problemă. Întrebarea este cum va fi primit dublul limbaj de electorat. La prima vedere, electoratul pare destul de confortabil cu situația. E bine și când MAGA râde de „#Rezist”, dar e bine și când e criticată MAGA în alte contexte. Electoratul e, practic, foarte mulțumit. Mai bine nici că se poate. Este, până la urmă, un fel de politică feng shui.