Primirea unor colete explozive sau a unor scrisori cu bombă erau evenimente care, până nu de mult, se petreceau în afara granițelor României. Asta până în decembrie anul trecut, când un bărbat din Teleorman a hotărât că cea mai bună răzbunare pentru soția care l-a părăsit este să-i trimită un colet exploziv ce conținea opera lui Victor Hugo, ”Mizerabilii”. Numai că cea care a deschis pachetul a fost soacra și nu soția.
Un colet în care se afla cartea ”Mizerabilii”, legat cu un șnur, a fost trimis din București în data de 27 decembrie și deschis două zile mai târziu la Petroșani. Femeia care a deschis pachetul a fost rănită la față deoarece acesta conținea o bombă artizanală.
Potrivit anchetatorilor, doi suspecți au fost identificați abia acum, unul dintre ei fiind chiar ginerele femeii rănite. Acesta ar fi dorit să se răzbune pe soția sa care l-a părăsit, dar soacra a fost cea care a primit și a deschis coletul.
Cel de-al doilea suspect este prieten cu soțul părăsit și este învinuit de fabricarea bombei artizanale.
Momentan, suspecții sunt cercetați în stare de libertate pentru nerespecatrea regimului materialelor explozive și urmează a se stabili încadrarea juridică a faptei care a dus la rănirea femeii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu