De Ce dau primarii milioane de euro pentru aranjamente florale şi arbuşti din import? Primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă, a transformat pepiniera Administraţiei Domeniului Public într-o “groapă de gunoi”. Serele în care administraţia locală creştea flori pentru spaţiile verzi au fost închise de la începutul celui de-al doilea mandat al lui Liviu Negoiţă. Edilii sectorului 3 din Capitală consideră că este mai „avantajos” să cumpere flori şi arbori pentru spaţiile verzi, decât să crească plantele în propriile sere.
Primăria Sectorului 3, condusă de vicepreşedintele PDL, Liviu Negoiţă, a abandonat serele şi pepiniera de arbuşti pe care le avea în administraţie. Pepiniera Administraţiei Domeniului Public (ADP) Sector 3, de pe prelungirea Bulevardului Nicolae Grigorescu, din Capitală, a fost, practic, transformată într-o groapă de gunoi. Terenul de aproximativ 6 hectare, după cum susţin consilierii locali, unde, înaintea celui de-al doilea mandat al primarului Liviu Negoiţă, erau crescuţi puieţi pentru a fi plantaţi pe raza sectorului 3, este acum acoperit de “munţi” de gunoaie şi de lemne (de la copacii tăiaţi de angajaţii ADP Sector 3). Și prostituatele mai profită de terenul abandonat, ca spaţiu în care să-şi poată “desfăşura activitatea”.Terenul, cedat Patriarhiei, în acte
Conducerea ADP Sector 3 susţine că nu mai are nicio legătură cu respectivul teren. “Noi nu mai avem pepinieră. Nu mai creştem arbori pentru sector. Terenul acela este al Patriarhiei. Pepiniera a fost închisă de ceva ani. Nu ne mai ocupăm noi de acel teren”, ne-a declarat directorul general al ADP Sector 3, Vasile Avram.
În realitate, Patriarhia a concesionat gratuit terenul de pe prelungirea Grigorescu Primăriei Sectorului 3. La poarta fostei pepiniere, încuiată cu lacăt, mai este însă un panou pe care este înscripţionat “Administraţia Domeniului Public Sector 3 – Pepinieră”. Reporterii noştri au surprins angajaţii ADP în timp ce descărcau lemne uscate la fosta pepinieră, așa cum, arată pozele din Galeria Foto.
Serele, închise ca să facă loc ”firmelor cu experiență”
Directorul general al ADP Sector 3 recunoaşte că serele Primăriei au fost de asemenea închise. “Noi nu mai creştem flori. Este mai avantajos să cumpărăm flori sau arbori decât să creştem. Sunt firme în ţară cu experienţă mai mare în creşterea de flori sau arbori. Trebuia să dăm bani pe răsad şi nu ştiam dacă se adaptau plantele. Fiecare plantă are specificul ei. Serele au fost închise. Acum sunt în stare de conservare”, ne-a mai explicat Vasile Avram.
După ce a renunțat la propriile sere, Primăria sectorului 3 a cheltuit zeci de milioane de lei pentru achiziţionarea de palnte şi arbuşti. Experţii în agronomie susţin însă că “oricând este mai ieftin să produci decât să cumperi”. Alte primării de sector din Bucureşti se folosesc de propriile sere nu doar pentru a îmbunătăţii aspectul domeniul public, dar şi pentru a obţine mai mulţi bani la buget. Presa a semnalat că, la licitaţiile organizate de primăria Sectorului 3, au câştigat, în ultimii ani, firme considerate ca aparţinând unor membri sau apropiaţi ai PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu