Accident pe A2, Bucureşti - Constanţa. Trafic îngreunat

Accident - foto ilustrativ
Accident - foto ilustrativ

Traficu rutier se desfăşoară cu dificultate la această oră pe autostrada A2, Bucureşti - Constanţa, ca urmare a unui accident.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 27, în zona localităţii Brăneşti, judeţul Ilfov, după ce a avut loc o coliziune între două autoturisme, pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare faţă de autoturismul din faţă. În urma impactului, un autovehicul a ajuns pe banda de urgenţă, iar celălalt a rămas imobilizat pe partea carosabilă. Evenimentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane.

Traficul rutier este restricţionat pe a doua bandă, circulaţia desfăşurându-se îngreunat mai ales pentru că evenimentul s-a produs în zona lucrărilor de mentenanţă care se efectuează pe acel tronson kilometric.

Se estimează ca traficul să fie reluat, în condiţii normale, în 30 de minute.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel