Revoluție în școli. Planurile care zdruncină învățământul românesc. SONDAJ

Război în școlile din România după ce 60 de ONG-uri au lansat un apel prin care cer introducerea Educației sexuale în curriculumul național obligatoriu.

Acum, alte 83 de ONG-uri se luptă pentru ca orelor de educaţie sexuală să nu își găsească locul în şcoli. În acest sens, mai multe asociații au transmis o scrisoare adresată Ministerului Educației și Ministerului Sănătății prin care spun că vor "Educație pentru familie și societate,‎ nu formarea de pionieri sexuali pentru ideologia gender de tip comunist".

Iată câteva fragmente din scrisoarea celor care militează pentru introducerea Educației pentru familie în detrimentul Educației sexuale:

Stimate Domnule Ministru Sorin Cîmpeanu,

Stimate Domnule Ministru Nicolae Bănicioiu,

Ați primit un Apel semnat de 67 de ONG-uri care solicită introducerea educației sexuale în școală.

O întrebare esențială este „Ce fel de educație despre sexualitate solicită semnatarii?", deoarece identificarea unor probleme reale nu conduce automat și către identificarea unor soluții potrivite și eficiente.

Tipul de educație sexuală pe care semnatarii Apelului îl solicită, și pentru care militează de ani de zile, inclusiv prin introducerea acestui tip de educație prin intermediul materiei școlare Educație pentru sănătate, care ar deveni obligatorie, este axat pe denormativizarea familiei binare heterosexuale în fața oricăror comportamente sexuale consimțite și pe promovarea contracepției și avortului ca soluții complete și ideale la problema sarcinilor nedorite.

[citeste si]

Acest tip de educație sexuală este generat de un sistem de valori hedonist în care este centrală plăcerea individuală în condiții de siguranță fizică. Acest sistem de valori a promovat necesitatea consimțământului în relațiile sexuale și eliminarea abuzului, fără a reuși să le obțină, în schimb a agravat probleme precum disoluția familiei, nașterea și creșterea copiilor în afara familiei, nefericirea personală. La nivel de stat, el a dus la probleme care nu existau anterior: statul trebuie să sprijine mamele singure, din ce în ce mai numeroase, prin ajutoare sociale, în timp ce rata natalității a scăzut sub limita de înlocuire a populaţiei.

Domnilor Miniștri,

Suntem conștienți de importanța sexualității în viața persoanei și a societății, inclusiv în educație. Dar problematica sexualității nu poate fi redusă la aspectele ei biologice, la evitarea bolilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor nedorite și la respectul reciproc ca măsură împotriva violenței. Omul este mai mult decât „un animal sexual", așa cum considera unul dintre promotorii educației sexuale antifamilie (Wilhelm Reich).

Diferența dintre sexualitatea umană și sexualitatea animală este dragostea, care conduce către familii de lungă durată în care se nasc copii și aceștia beneficiază de întreaga experiență a părinților. Exact acesta lipsește din ideologia educației sexuale anti-familie. 

(...)

Este legal ca Ministerele Educației și Sănătății să propună populației României un sistem de valori hedonist privind sexualitatea și o educație sexuală anti-familie, dar mai întâi trebuie să informeze și să ceară consimțământul. Viziunea despre sexualitate face parte din viziunea despre viață a unei persoane și nu se poate impune cu forța.

În același timp, reînnoim cererea pe care diferite organizații semnatare au făcut-o și cu alte ocazii: introducerea unei discipline opționale intitulate „Educație pentru familie și societate", care să armonizeze prezentarea sexualității persoanei cu prezentarea ansamblului relațiilor familiale și sociale.

Programa pentru această disciplină trebuie să fie realizată în urma unei etape de documentare temeinică, făcută de persoane de specialitate, nu în urma presiunii și conform dorințelor organizațiilor promotoare ale ideologiei gender. Discipline precum Personal, Social and Health education din Marea Britanie ori Pregătirea pentru viața de familie din Polonia pot fi folosite ca inspirație și comparație pe plan european.

În fața cererii imperative a semnatarilor Apelului de a introduce „acum" și în mod obligatoriu educația sexuală în forma dorită de ei, Vă solicităm să tratați cu discernământul necesar problema atât de delicată a educației copiilor cu privire la sexualitate. Dacă veți fi acuzați că nu dați curs „acum" Apelului și vi se vor aplica etichete de „fundamentalism", „antimodern", „învechit" etc., Vă reamintim că regimul comunist a pretins că reprezintă și aduce democrația în România inclusiv în cea mai cruntă perioadă a totalitarismului, în anii ʼ50.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel