România intră în ultima parte a pregătirilor pentru sezonul rece cu depozitele de gaze naturale umplute în proporție de 76,26%, a anunțat, marți, Ministerul Energiei.
Comandamentul Energetic dedicat sectorului gazelor naturale a avut loc marți, 15 septembrie. Întâlnirea, coordonată de secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, i-a întrunit pe directorul general al Transgaz, Ion Sterian, reprezentanți ai ANRE, producători și furnizori de gaze naturale, operatori de distribuție, precum și instituții cu atribuții în domeniul energetic.
Depozitele de gaze din România au ajuns la un grad de umplere de 76%
Astfel, conform Ministerului Energiei, în prezent, gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este de aproximativ 76,26%, echivalentul a aproximativ 2,43 miliarde de metri cubi de gaze. Procentul este peste media Uniunii Europene de 68,26%.
Ținta pentru România este atingerea unui grad de înmagazinare de 80% până la 1 octombrie, au mai precizat oficialii, care au adăugat că, în cadrul ședinței, operatorii care au obligații de constituire a stocurilor au confirmat că sunt în grafic pentru atingerea acestei ținte.
„Ministerul Energiei urmărește îndeaproape evoluția procesului de înmagazinare, astfel încât România să intre în sezonul rece cu un nivel adecvat al rezervelor și cu toate măsurile necesare pentru asigurarea continuității și siguranței în alimentarea cu gaze naturale”, se mai arată în comunicatul de presă.
Piața europeană a gazelor, sub presiune înainte de iarnă
Pregătirea pentru iarna 2026-2027 are loc într-un context european dificil, marcat de creșterea puternică a prețului gazelor naturale și de niveluri ale stocurilor mai reduse decât în anii anteriori.
În ultimele zile, cotațiile europene TTF au ajuns în zona de 83-84 euro/MWh, aproape de trei ori nivelul de la începutul anului și la cel mai ridicat nivel înregistrat din decembrie 2022. Evoluția este determinată, între altele, de tensiunile geopolitice, dificultățile de pe piața globală a GNL și nivelul redus al stocurilor europene.
„În acest context, prioritatea rămâne securitatea aprovizionării în sezonul rece, precum și menținerea unui ritm susținut de înmagazinare în următoarele săptămâni”, a mai precizat ministerul în comunicat.
Amintim că, la 1 octombrie 2025, depozitele României erau umplute în proporție de aproximativ 95%.
Avertismentul BCE
Evoluția prețurilor la gaze reprezintă o preocupare și pentru Banca Centrală Europeană (BCE), în condițiile în care cotațiile actuale depășesc nivelurile luate în calcul în cele mai recente prognoze privind inflația.
Oficialii BCE avertizează că scumpirea energiei ar putea menține presiunile inflaționiste mai mult timp decât era anticipat.
În cazul gazelor naturale, prețul de pe piață a depășit 83 de euro/MWh, peste nivelul de 77 de euro/MWh prevăzut în scenariul pesimist al BCE. Creșterea costurilor cu energia poate avea efecte directe asupra facturilor gospodăriilor și companiilor, dar și asupra prețurilor altor bunuri și servicii.

