Cele mai citite

Atenţie, turişti. Toţi salvamontiştii din Argeş participă la aceeaşi acţiune pe munte. Alte intervenţii ar putea fi întârziate

salvamont arges facebook1
Facebook Salvamont Argeş

Toţi salvamontiştii din Argeş participă la acţiunea de salvare a unui turist care a căzut 200 de metri în gol de pe munte.

Astfel, spun salvatorii, alte intervenţii în zonă s-ar putea desfăşura cu întârziere, motiv pentru care turiştii sunt rugaţi să evite traseele dificile, dar şi să îşi planifice cu responsabilitate drumeţiile. 

"INFORMARE IMPORTANTĂ PENTRU TURIȘTI

Toți salvatorii montani ai Serviciului Public Județean Salvamont Argeș, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Argeș, sunt, de ieri după-amiază, mobilizați într-o misiune dificilă în Munții Făgăraș, la Vârful Mircii.

Un turist a căzut aproximativ 200 de metri, accidentul fiind, din păcate, mortal. În acest moment, echipele Salvamont Argeș și Salvamont Sibiu acționează pentru recuperarea și evacuarea trupului neînsuflețit.

Zona este foarte expusă și dificilă, iar salvatorii montani sunt pe munte de multe ore, după o noapte de intervenție. Oboseala este mare, însă întreaga echipă rămâne concentrată asupra misiunii", a transmis Salvamont Argeş.

"Salvatorii montani sunt oameni. Şi ei obosesc"

"În aceste condiții, vă rugăm să înțelegeți că eventualele intervenții solicitate în alte zone pot avea un timp de răspuns mai mare decât în mod normal.

Vă rugăm să nu vă supraestimați puterile, să evitați traseele dificile și zonele expuse și să vă planificați cu responsabilitate fiecare drumeție.

Salvatorii montani sunt oameni. Și ei obosesc. Astăzi, toți sunt acolo unde este cea mai mare nevoie de ei.

În caz de urgență, apelați 112 sau Dispeceratul Național Salvamont", mai transmite Salvamont Argeş.

14 oameni salvaţi de pe munte în ultimele 24 de ore 

Salvamont România anunţă că în ultimele 24 de ore 14 persoane au fost salvate de pe munte. 5 dintre acestea au fost transportate la spital. 

"În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 12 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:

3 apeluri pentru Salvamont Gorj,

2 apeluri pentru Salvamont Zărnești,

1 apel pentru Salvamont Argeș și Salvamont Sibiu,

1 apel pentru Salvamont Cluj,

1 apel pentru Salvamont Mureș,

1 apel pentru Salvamont Prahova,

1 apel pentru Salvamont Petroșani,

1 apel pentru Salvamont Săcele,

1 apel pentru Județul Prahova.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 14 persoane. Dintre acestea, 5 persoane au fost transportate și predate serviciului de Ambulanță (SAJ) sau SMURD pentru transport la spital. O acțiune dificilă este încă în desfășurare pentru recuperarea uni turist care a căzut aproximativ 200 de metri. S-au primit și 30 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.

Echipele Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane.

Pe munte nu ești niciodată singur. Salvamont România este singurul serviciu de salvare montană abilitat legal să acorde primul ajutor și să intervină pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate. Suntem prietenii celor care iubesc muntele și vom rămâne întotdeauna partenerul de nădejde al celor care au nevoie de ajutor, speranță și siguranță. Vă dorim o zi frumoasă pe cărări de munte!", a transmis Salvamont România

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social
x close