Până pe 8 noiembrie, în cadrul centrului de parașutism TNT Brothers de la aerodromul Clinceni, persoanele cu dizabilități pot experimenta saltul cu parașuta în tandem, la 4.000 de metri.
Asociația Club Sportiv TNT Brothers, unul dintre cele mai importante centre de parașutism din Europa de Sud-Est, a dat startul proiectului „Pot și eu!”, dedicat incluziunii persoanelor cu dizabilități.
Totul a pornit de la o idee simplă: o dizabilitate poate complica modul în care faci anumite lucruri, dar nu ar trebui să însemne automat că experiențele extraordinare sunt inaccesibile. Prin „Pot și eu!” sunt susținute depășirea limitelor personale, curajul și încrederea, dar și contribuția fiecăruia la o conversație mai largă despre incluziune și despre felul în care privim persoanele cu dizabilități.
Scopul proiectului este de a contribui la demitizarea dizabilității prin intermediul sportului extrem. Limitările fizice trec în plan secund atunci când procesele logistice sunt corect optimizate pentru a oferi șanse egale. Proiectul propune o schimbare de perspectivă: persoana cu dizabilități nu mai este privită exclusiv ca un beneficiar al sprijinului, ci ca o sursă autentică de inspirație sportivă și personală. În acest fel, „Pot și eu!” arată că setea de libertate, adrenalina și curajul de a-ți depăși limitele sunt profund umane și universale.
![]()
Sursa Foto: Salt tandem_arhiva TNT Brothers
REHAU face posibil proiectul „Pot și eu!”
Proiectul „Pot și eu!” este posibil cu sprijinul REHAU, partener și lider global în dezvoltarea de soluții pe bază de polimeri, care a ales să susțină accesul persoanelor cu dizabilități la experiența unui salt cu parașuta.
Implicarea REHAU permite acoperirea a 50% din costul salturilor pe întreaga perioadă a campaniei,făcând astfel experiența mai accesibilă persoanelor pentru care costul poate reprezenta încă o barieră.
Ce înseamnă concret „Pot și eu!”
Până pe 8 noiembrie, persoanele cu dizabilități pot participa la salturi cu parașuta în tandem la TNT Brothers, 50% din costul experienței fiind susținut prin intermediul proiectului. Pentru a beneficia de campanie, participanții pot folosi la rezervare codul promoțional «POTSIEU» sau pot accesa direct linkul dedicat campaniei: rezervă experiența. Condițiile de eligibilitate pot fi verificate aici.
Înaintea fiecărui salt, instructorii acreditați vor discuta individual cu participantul despre particularitățile și nevoile sale. În funcție de tipul și gradul dizabilității, echipa TNT Brothers va analiza dacă saltul poate fi realizat și în ce condiții, astfel încât experiența să se desfășoare în siguranță.
Beneficiarii proiectului – oameni care fac lucruri extraordinare
Startul proiectului a fost marcat de primele salturi cu parașuta realizate de beneficiari ai proiectului, oameni care reprezintă adevărate surse de inspirație și exemple despre cum îți poți depăși limitele:
„Îmi doream de câțiva ani să fac un salt cu parașuta, dar am tot amânat. A fost o experiență nemaipomenită, mai ales că s-a întâmplat la mare. Îmi place adrenalina și îmi doresc să fac cât mai multe lucruri inedite. Cu siguranță voi repeta saltul în compania celor de la TNT Brothers.” a declarat Ciprian Lungu, pilot de raliuri. Ciprian este singurul pilot de raliu utilizator de scaun rulant din Europa de Est și Centrală. Campion Național la clasa debutanților în anul 2021 și deținător de titlu în Cartea Recordurilor.
Și Alexandru Cristian, campion național în 2026 la Paracanotaj, s-a bucurat de posibilitatea de a sări cu parașuta: „Te încearcă o grămadă de sentimente acolo sus, în aer, dispar toate problemele, te simți cu adevărat liber, iar în momentul în care ai aterizat realizezi cât ești de puternic și nimic nu îți mai stă în cale.”
De asemenea, Bogdan este un alt exemplu despre cum poți face lucruri extraordinare prin sport adaptat, chiar dacă este în scaunul cu rotile: „Am descoperit sportul adaptat în scaun rulant în 2018, îndrumat de Ionuț Stancovici, care m-a ajutat să-mi depășesc teama de apă pe un caiac. De atunci, mișcarea a devenit un stil de viață: iarna schiez, vara practic wakeboard și baschet, iar pe tot parcursul anului particip la maratoane și ultramaratoane în scaun rulant, unde parcurg între 1.500 și 2.000 km pe an (cu o cifră record de 107 km în 16 ore fără pauză).
Pentru mine, sportul și adrenalina înseamnă libertate pură. Saltul alături de echipa TNT Brothers a fost o experiență de neuitat! Băieții sunt super profesioniști și știu exact ce fac. Încă din primul minut te primesc
cu un vibe excelent și te încarcă de energie pozitivă!”
Organizatorul proiectului: Asociația Club Sportiv TNT Brothers
Sponsor: REHAU
Parteneri:
Climb Again: acces la sport (escaladă/paraclimbing) pentru persoane cu dizabilități.
Caiac SMile: sport pentru oameni cu dizabilități.
Neuroatipic: fundație pentru persoane neurodivergente.
Stem Shure: bancă de celule stem cu tratamente pentru copii cu autism.
Mai multe informații despre activitățile proiectului sunt disponibile pe canalele oficiale ale TNT Brothers.
![]()
Sursa Foto: Salt tandem_arhiva TNT Brothers
Despre TNT Brothers
În 2010, Dragoș și Bogdan Boeru au înființat Asociația Club Sportiv TNT Brothers pentru a promova salturile cu parașuta și și-au asumat misiunea de a schimba percepția asupra acestui sport în România. Astăzi, datorită evoluției tehnicii și echipamentelor, saltul cu parașuta în tandem este unul dintre cele mai sigure sporturi extreme din lume. TNT Brothers este unul dintre cele mai importante centre de parașutism din Europa de Sud-Est și atrage parașutiști cu experiență sau amatori din peste 20 de țări.
Clubul Sportiv TNT Brothers este autorizat de AACR (Autoritatea Aeronautică Civilă Română) și afiliat la U.S. Parachute Association, o importantă autoritate în domeniu, oferind salturi cu parașuta în tandem, precum și cursuri de inițiere și licențiere în parașutism, conform metodei AFF – Accelerated Free Fall. De asemenea, instructorii TNT Brothers oferă cursuri avansate pentru pilotarea parașutei, formații în cădere liberă, freefly, wingsuit și alte discipline.

