Atât de multe uniforme de husari ca pe cele de la școala de vară de la Tușnad nu am mai văzăt, decât cu ani în urmă la spectacolul cu opereta ” Victoria și al ei Husar” de Paul Abraham. De altfel, toate întâlnirile la care participă premierul Viktor Orban au aerul unui spectacol de operetă. Culori stridente, cocarde, steaguri, costume de epocă, ocazional chiar cai și călăreți, totul emană aerul desuet și de un romantism provincial specific spectacolului de operetă.
Personaje de operetă sunt și Laszlo Tokes care parcă joacă rolul lui Adam din operata ”Vânzătorul de păsări”, cântând de dimineață până seară aria ”când săracul tatăl meu era tânăr cum sunt eu” și vindea păsărele în imperiul austr-ungar sau Rosalia Biro, în rolul poștăriței Cristinel, care, poliglotă fiind, vorbește chiar și limba română.
Ce ar trebui să facem noi, românii, care nu suntem deloc politicoși cu națiunea maghiară, după cum ne-a apostrofat Viktor Orban?
Unii dintre noi se enervează rău și se descarcă pe bloguri, alții tac chitic pentru a nu deranja UDMR-ul și să le strice majoritatea, iar cei mai mulți dintre noi ne uităm ca spectatori la opereta ” Tokes și ai lui husari”. Câteodată ne mai enervăm dar, după atâția ani de operetă, ne-am blazat și tratăm ariile autonomiei ca pe un fapt divers fără mare importanță.
Politica noastră externă este prea ocupată în studierea etimologică a naționalității victimelor catastrofei aviatice după numele de Andre sau Andrei pentru a opina asupra spectacolului de la Tușnad. Ne-am obișnuit cu ideea că tot spectacolul este doar electoral pentru a obține aplauzele și voturile maghiarimii sau cu ideea că, atâta timp cât vom fi membri UE și NATO, nimic nu ni se mai poate întâmpla.
Cred că facem o mare greșeală care poate să ne transforme din spectatori la un spectacol de operetă în spectatori la un spectacol de tragedie.
Cred că parcurgem un moment istoric periculos pentru integritatea teritorială și instituțională a statului român. Cred că este nevoie de trezire la realitate și de înțelegerea faptului că ceea ce am crezut că este definitiv a devenit incert, că ceea ce am crezut că este ” rațiunea integrării, conlucrării și cooperării” devine pe zi ce trece ”rațiunea concurenței , contradicției și incompatibilității”.
Nu trebuie să mai tratăm ca pe o arie de operetă cuvântarea lui Laszlo Tokes de la Tușnad atunci când spune ”acum e momentul autonomiei şi al independenţei, doar independenţa naţională totală poate aduce înălţarea pentru maghiarime! Autonomia teritorială a Ardealului şi a Partiumului trebuie să se înfăptuiască, iar unitatea militară secuiască înfiinţată în timpul lui Bela Kun trebuie să ne fie exemplu, la nevoie! Şi trebuie să spunem răspicat acest lucru şi în Parlamentul European, şi în toate capitalele europene!”.
Trebuie să ne punem întrebarea dacă în Parlamentul European și în toate capitalele europene spusele lui Tokes vor fi luate în seamă. Părerea mea este că vor fi luate în seamă mai mult ca până acum. Poate nu în toate capitalele dar în unele, și nu cele mai puțin importante, vor fi luate cu siguranță.
Poziția noii conduceri a UE și a noului Parlament european în ceea ce privește situația țărilor membre aderate după 1 ianuarie 2007 în contextul creșterii importante a influenței germane în politica externă comunitară este posibil să readucă în atenție ”Doctrina Juvin”, deloc comentată în România, conform căreia așa numita ” sete de autonomie ” a unor populații sau regiuni din arealul UE ar reprezenta un factor de emulație a dezvoltării economice și de emancipare a colectivităților respective. Sub umbrela devizei ” unitate prin diversitate” setea de autonomie constituie un izvor de inspirație ideologică pentru mișcarea catalană, de exemplu.
Un alt element de schimbare, de această dată la nivel geopolitic, este acela al luptei de reîmpărțire a sferelor de influență, început prin episodul Ucraina, dar care a marcat și o divizare a pozițiilor intraeuropene. Previzibila axă Rusia-Germania-Franța va acționa și în direcția ”cooptării” unor simpatizanți. Ungaria este deja un simpatizant al acestei grupări, ceea ce i-ar putea aduce sprijin în promovarea politicilor ei de revizuire (măcar parțial la nivelul unor autonomii zonale) a Trianon-ului.
Pericolul cel mai mare vine însă, după părerea mea, din interiorul României. El este o consecință a calității și comportamentului politicii românești care, după 1990, nu a reușit să se ridice la nivelul necesar promovării și susținerii interesului național. Incompetența, corupția și insuficienta putere de negociere au condus la o atitudine pasivă, umilă față de presiunile externe, liderii politici făcând eforuri disperate să ”placă” străinătății chiar cu riscul cedărilor și compromisurilor dăunătoare națiunii pe termen lung.
În momentul de față, cel mai mare pericol intern îl consider a fi consolidarea procesului de ”baronizare” a teritoriului național. Este un proces bazat în exclusivitate pe realizarea intereselor personale și de grup, gata oricând să admită cedări de structură instituțional-statală și administrativă în schimbul unor promisiuni sau avantaje oferite de oricine și de oriunde. Este oricând posibil ca inițiative de ”autonomizare” a unor regiuni cu populație majoritar română să apară la nivel baronial (vezi încercarea de autonomizare bugetară a Constanței prin preluarea pachetului majoritar al portului Constanța), oferind un excelent cadru de ”precedent” încercărilor de autonomizare a zonelor din secuime.
Mai trebuie luat în seamă și procesul pe care l-am numit ”de centrifugare economică”, adică de atragere spre exterior a firmelor și investițiilor din România spre zone cu un climat economic mai prietenos și mai favorabil. Evident, sistemul fiscal și libertatea mediului economic sunt mai favorabile în Ungaria decât în România. Nu numai investițiile străine preferă Ungaria (vezi cazul Daimler-Benz), dar și firmele mici și mijlocii preferă să se înregistreze în Ungaria și să practice din Ungaria (deci în avantajul bugetului ungar) activități și servicii necesare locuitorilor din Transilvania (medicină curentă, obstretică-ginecologie, stomatologie). Facilitățile oferite de infrastructura ungară determină locuitorii din vestul Românei să ia avionul pentru călătorii europene sau transatlantice de la Budapesta și nu de la București.
Poate ar mai trebui să adăugăm ca factor de risc și ”naivitatea ” unor politicieni și purtători de opinie ai societății civile care încă mai cred în ”armonia de tip village universelle” , adusă de globalizare și de aderarea la UE, conform căreia a fi european înseamnă a te încrede în buna intenție a tuturor, într-un continent fără granițe și protecționism economic, într-o lume în care ”naționalul” s-a topit în masa pacificatoare a solidarității și coeziunii generale.
Din păcate, realitatea este încă diferită”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
