Zece ani la Palatul Elisabeta. Reîntoarcerea Regelui

regele-mihai-elisabeta-604
regele-mihai-elisabeta-604

Pe data de 18 mai 2011 se împlinesc 10 ani de când Regele Mihai s-a întors la Palatul Elisabeta. Este locul de unde, la 30 decembrie 1947, Regele şi Regina Elena plecau spre Sinaia. De acolo, cinci zile mai târziu, urmau să părăsească România. Regele pentru cinci decenii, Regina Elena pentru totdeauna.

scris de: Principele Radu al României

Acum zece ani, pe 18 mai 2001, Majestăţile Lor Regele Mihai I şi Regina Ana, Principesa Moştenitoare şi cu mine, păşeam pragul Palatului Elisabeta, înconjurați de un mare număr de ziarişti, majoritatea tineri, care îl urmau, cu nesaț, pe Rege prin toate încăperile Palatului, curioşi să afle cât mai multe de la Majestatea Sa şi fotografiindu-l neîntrerupt.

Pe atunci palatul arăta trist, gri, denaturat şi singur. Era ca un ochi închis. Au trecut zece ani. Astăzi, fiecare colț din casă şi din grădină arată altfel. Unele obiecte sunt puse la locul lor, altele aduse acolo unde trebuie. Atmosfera caldă, de familie, se împleteşte cu mândria şi cu reprezentativitatea respectabilă. Au fost renovate încăperi, multe cu bani personali ai Regelui, deşi clădirea continuă să aparțină Statului român, fiind la dispoziția Majestății Sale, până la sfârşitul vieții, în calitate de fost şef de Stat.

Au trecut, în zece ani, pragul Palatului Elisabeta zeci de mii de oameni: regi, preşedinți, principi, capi ai bisericii, preşedinți de parlament, prim-miniştri, membri ai guvernelor lumii, generali şi ofițeri, academicieni şi ambasadori şi multe, multe mii de tineri sau, pur şi simplu, oameni de toate vârstele şi profesiile.

Palatul, singurul cu identitate regală care are destinația corectă, este astăzi un simbol istoric şi un instrument actual al statalității noastre. A apărut, în anul 2006, la Editura Humanitas, un album intitulat “Palatul Elisabeta”, care vorbeşte, în imagini şi cuvinte, despre rostul de astăzi al celui mai mic şi celui mai tânăr palat regal din România.

În paranteza dintre 1948 şi 2001, în care Familia Regală a fost absentă din palat, cea mai dureroasă perioadă nu a fost aceea în care palatul a stat gol, neatins (1948-1990), ci perioada în care a fost transformat în hotel-restaurant şi exploatat uneori primitiv (1990-2001). Uneori istoria este paradoxală, greu de înțeles. Gesturile cele mai nepotrivite față de Coroană şi față de Stat vin, din când în când, nu de la duşmani, ci de la cei mai buni dintre noi. Este un adevăr pe care l-am învățat temeinic în aceşti zece ani.

Sunt zece ani în care Principesa Moştenitoare şi cu mine ne-am considerat norocoşi de a fi fost hărăziți de soartă şi autorizați de Rege să încercăm reconstruirea, punerea la loc a unui simbol viu al istoriei noastre, a unui instrument al timpul prezent regal, reintegrarea în societate a unei instituții definitorii a României moderne, Casa Regală, prin cea de-a cincea generație a ei.

Astăzi, Regele prezidează evenimente publice de la cele mai ample, precum Garden Party-ul anual ce reuneşte în luna mai 2,000 de români din toate colțurile țării şi Basarabia, până la audiențe personale sau primiri de mici grupuri profesionale sau asociații. Zeci de instituții, organizații sau companii au Înaltul Patronaj Regal, zeci de companii au calitatea de Furnizor al Casei Regale, zeci de personalități sunt distinse cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, Crucea Casei Regale a României, Decorația regală Nihil Sine Deo. Palatul găzduieşte an de an Recepția Ambasadorilor la sfârşit de noiembrie, Serile lunare ale Palatului Elisabeta, dinee oficiale, concerte, reuniuni, invită reprezentanții județelor țării, liceeni, studenți, bresle, patronate, administrații locale, oameni de afaceri şi sindicate.

Tot aici s-au derulat, din 2004 încoace, an de an, vizitele personalităților străine numite “România, o călătorie regală”. Ultimele “călătorii regale” au fost prilejuite de jubilee: Nunta de diamant a Majestăților Lor, ziua de naştere a Principese Moştenitoare, aniversarea mea de 50 de ani sau, anul acesta, extraordinarul jubileu de 90 de ani ai Regelui Mihai.

De aici au pornit şi pornesc (prin organizare, logistică, susținere financiară) toate cele 500 de angajamente anuale ale Familiei Regale, multe dintre ele pe meridianele globului. Aici au fost creionate şi duse la îndeplinire sutele de vizite prin țară, care ne-au purtat săptămână de săptămână paşii prin cele mai îndepărtate sau mai mici localități ale noastre, unele vizitate de mai multe ori în aceşti zece ani. Un volum de muncă imens, realizat cu mijloace modeste şi cu colaboratori puțini. Dar cu multă încredere, demnitate, spirit de răspundere şi cu multă mândrie.

Palatul Elisabeta este adresa regalității pe harta României de astăzi. Iar astăzi, 18 mai 2011, această stare de fapt împlineşte 10 ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel