Vouchere de 300 de lei pentru a înscrie copiii la cluburi sportive

Sport - copii
Sport - copii

Ministrul Tinretului și Sportului, Ionuț Stroe,  a anunţat un program prin care familiile vor primi vouchere de 300 de lei pentru legitimarea copiilor la un club sportiv.

"Guvernul a adoptat, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea unui sprijin financiar sub forma de voucher pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță. Este o măsură, o intervenție urgentă a Guvernului, în favoarea creșterii și motivării unui număr cât mai mare de copii în țară să practice sport în regim controlat, sigur, într-un regim organizat, tocmai pentru că există această nevoie la nivelul cluburilor și entităților sportive din România, în primul și în primul rând, pentru a forma o viitoare generație de sportive.

Și spunem lucrul acesta pentru că, din păcate, cifra lor în acest moment, cifra copiilor care practică sport în regim legitimat și organizat este mai mică decât nevoia sportului românesc, și anume, o comparație, de exemplu, cu numărul seniorilor este defavorabilă. Deci, avem mai puțin copii, care, practic, ar trebui să asigure o nevoie mult mai mare sportului românesc mâine.

Importanța acestui sprijin pe care îl acordăm sub forma acestui voucher de 300 de lei pentru prima legitimare a unui copil la un club sportiv stă, în primul rând, în creșterea bazei de selecție pentru viitorul sport de performanță. Cu cât avem mai mulți copii înregimentați în entități sportive, cu atât viitorul sportului românesc poate fi asigurat", a anunţat ministrul Stroe la finalul Şedinţei de Guvern.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel