VOT, alegeri. Petreanu-Suciu, păreri diferite. "Nu-i o autoritate în domeniu"

În urma articolului "Să-ți spun cu cine votezi, de fapt, dacă nu votezi", scris de Vlad Petreanu, Arthur Suciu a avut o reacţie pe Facebook.

În articolul menţionat, Petreanu scrie: "Ai decis să nu votezi, asta e, ești major și responsabil. Nu sunt ipocrit – în mai multe rânduri nici eu n-am votat. (...) Deci nu încerc să te conving. Aș vrea doar să înțelegi că a nu vota nu înseamnă, cumva, că nu influențezi rezultatul alegerilor. Dimpotrivă. Tu, care nu votezi, ești legat de toți ceilalți care votează, fără scăpare. De ce? Pur și simplu pentru că ești cetățean român și pentru că figurezi în Registrul Electoral. Numărul celor care nu votează influențează direct scorul fiecărui partid în alegeri. Cu cât sunt exprimate mai puține voturi din totalul alegătorilor înregistrați, cu atât crește procentajul final al partidelor, iar cel mai mult crește partidul de pe primul loc."

În acelaşi articol, care poate fi găsit aici, Petreanu a făcut şi următoarele precizări: "Cu cât lipsesc mai mulți cetățeni de la vot, cu atât este mai avantajat partidul de pe primul loc (adică cel care ia cele mai multe voturi din cele care sunt, totuși, exprimate). Că în România, de 26 de ani încoace, acest partid este PSD nici nu are vreo importanță, până la urmă. Ar putea fi oricare altul. Principiul ar rămâne același.

Acum, eu nu spun că e rău sau bine. Vreau doar să înțelegi că atunci când nu votezi nu înseamnă că nu-ți exprimi nici o opțiune, ci că, dimpotrivă, dai mai multă greutate partidului care ia cele mai multe voturi. Nu votezi în semn de protest, ca să te excluzi din sistem? Bravo, sistemul își freacă mâinile de bucurie că încă n-ai priceput cum stă de fapt treaba".

Arthur Suciu îl contrazice pe Facebook

În urma acestui articol, Arthur Suciu a avut o reacţie pe reţeaua de socializare Facebook. Acesta spune că "Petreanu vrea să bage vinovăția-n cei care nu s-au prezentat sau au de gând să nu se prezinte la vot. Cică partidul de pe primul loc, adică PSD, e și cel mai avantajat de absenteism. Eu, cel puțin, am mai explicat situația asta de vreo 10 ori. Dar, cine nu mă crede, poate citi Spirala tăcerii, de Noelle-Neumann, sau alte cărți pe aceeași temă. Petreanu nu-i o autoritate în domeniul ăsta.

Alegerile nu-s o numărătoare simplă, cum vrea Petreanu, care crede că cei care nu au venit la vot ar fi votat, toți, anti-PSD. Asta se numește wishful thinking. În realitate, cei care nu vin la vot au aceleași opțiuni cu cei care vin. Structura e aceeași. Știu că e greu de acceptat pentru unii, dar așa e. Asta nu înseamnă că prezența la vot nu e importantă. E foarte importantă, dar nu ca să voteze anti-PSD, ci ca să stabilească câștigătorul în lupta umăr la umăr dintre două tabere".

[citeste si]

De asemenea, Suciu precizează că "absenteismul apare atunci când una dintre tabere simte că pierde. Oamenii simt asta prin ceea ce Noelle-Neumann a numit "simţ cvasi-statistic". Oamenilor nu le place să voteze cu loserul, de aceea preferă să nu meargă la vot. Acest fenomen apare chiar în ultimele zile de campanie electorală, când miza exclusivă devin nehotărâţii. Astfel, cei care simt că partidul lor va câștiga, merg la vot, iar cei care simt că vor pierde, stau acasă. Cei care vin, vin din bazinul electoral al partidului care va câștiga, iar cei care nu vin, nu vin din bazinul partidului care va pierde. În nici un caz cei care nu vin ar fi votat, toți, cu pierzatorul, ci doar cei din bazinul pierzatorului. Deci, mobilizarea la vot, care este foarte importantă în ultima fază a campaniei, se referă la grupul nehotărâților, care reprezintă un procent mic, de până la 5%. Dacă partidului îi ies cei 5% la vot, câștigă. Campania electorală e o bătălie pe acești 5%, iar vina pentru absenteism nu aparține celor care n-au venit la vot, ci proastei comunicări a partidului", a concluzionat Suciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel