Cele mai citite

Viktor Orban, discuție telefonică de o oră cu Vladimir Putin, după ce s-a întors din Florida, de la Donald Trump

Roxana Neagu Autor: Roxana Neagu
captura-de-ecran-din-2024-12-11-la-23-37-38_42687900

Să fie Viktor Orban mesagerul?

O manevră ciudată a premierului Ungariei, Viktor Orban, a avut loc, în aceste zile. Prim-ministrul ungar a mers în Florida, unde s-a întâlnit cu președintele ales Donald Trump. Imediat, a doua zi, respectiv astăzi, 11 decembrie, partea ungară a inițiat o conversație telefonică cu Vladimir Putin. Anunțul a fost făcut de Kremlin: ”La iniţiativa părţii ungare, Vladimir Putin a avut o conversaţie telefonică cu premierul ungar Viktor Orban”. 

”Au fost discutate o serie de aspecte de actualitate ale cooperării comerciale şi economice bilaterale, care, în general, se dezvoltă progresiv. A fost acordată atenţie, în special, promovării în continuare a proiectelor reciproc avantajoase în sectorul energetic”, declară Kremlinul, care precizează abia apoi, ca o notă de subsol că a avut loc și ”un schimb aprofundat de opinii cu privire la chestiunile ucrainene”.

Și Viktor Orban a anunțat, pe Facebook: ”În această dimineaţă am avut o conversaţie telefonică de o oră cu preşedintele Putin. Suntem în cele mai periculoase săptămâni ale războiului. Folosim toate mijloacele diplomatice aflate la dispoziţia noastră pentru a promova încetarea focului şi pacea”. 

Nu e prima dată când Viktor Orban susține că discuțiile sale cu Vladimir Putin sunt despre pace. Așa a spus și-n iulie, când a preluat noul mandat, iritând Bruxelles-ul după o ”misiune de pace” la Moscova. Potrivit Moscovei, Viktor Orban şi-a exprimat interesul pentru promovarea unei căutări comune a modalităţilor de soluţionare politică şi diplomatică a crizei ucrainene, ”inclusiv luând în considerare contactele sale cu o serie de lideri occidentali”.

Luni, premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a întâlnit cu Donald Trump şi cu miliardarul Elon Musk la complexul Mar-a-Lago al preşedintelui ales al SUA, în Florida, a anunţat liderul european pe platforma de social media X. „Astăzi SUA. Viitorul a început! O după-amiază la Mar-a-Lago cu Donald Trump, Elon Musk şi Michael Waltz”, a scris Viktor Orban.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Adolescenții de peste 16 ani ar trebui să meargă singuri la psiholog, fără acordul părinților?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close