Urmărește emisiunea live


Vești bune. Fetiţa de numai două luni înjunghiată de tată, la Roman, a fost externată

Vești bune. Fetiţa de numai două luni înjunghiată de tată, la Roman, a fost externată / Foto: Pixabay
Vești bune. Fetiţa de numai două luni înjunghiată de tată, la Roman, a fost externată / Foto: Pixabay

Fetița înjunghiată de tată, la Roman, a fost externată. Sora ei murise după câteva ore de la atac.

Vești bune din Iași. Fetiţa de numai două luni înjunghiată tatăl ei la începutul acestei luni, într-un apartament din municipiul Roman, se simte bine şi a fost externată din Spitalul de Copii “Sfânta Maria”. Copila a fost luată acasă de mamă, după ce a stat trei săptămâni internată în spital, mare parte din timp în secția de Terapie Intensivă. Bebelușul a ajuns în comă la spital și a fost operată de medicii plasticieni.

Vă reamintim faptul că ea, împreună cu sora ei geamănă, au fost înjunghiate de tatăl lor, după ce individul s-a certat cu mama celor două.

VEZI ȘI: Mama gemenelor înjunghiate de propriul tată, în Roman, scrisoare cutremurătoare. Scene terifiante, din ziua crimei. Semnalele pe care le-a dat bărbatul

Polițist, mărturie sfâșietoare din apartamentul groazei, din Roman: Liniștea aia rece am simțit-o toți. Ce să ierte Dumnezeu la un înger de 3 luni?

Primul polițist care a ajuns în apartamentul groazei din Roman și-a scris durerea acelui moment cutremurător. 

”Am zis că le-am văzut pe toate atunci când trei tinere s-au urcat pe un tren iar una dintre ele a fost electrocutată. Din fericire, au scăpat cu viață! Ce poate fi mai rău în meseria asta de polițist? Mai rău de atât, nimic îmi spuneam în gând. Ei, moartea își schimbă mantia de fiecare dată când își caută victimele și reușește să treacă neobservată, ba chiar să intre în sufletul și mintea criminalului.

Părea a fi o sâmbătă liniștită, la schimbul 1. Deodată, prin stație ni s-a transmis să mergem la o adresă unde este un conflict între un soț și soția lui, atacată cu un cuțit. Am plecat în grabă ambele patrule de politie, jandarmi și polițiști. Ni s-a alăturat și patrula independentă de jandarmi.

De ce oare Dumnezeu permite așa ceva, n-am să înțeleg niciodată. Sunt supărat pe el. Acolo... iadul... strigăte de disperare, urlete de durere... o femeie plină de sânge ne aștepta la intrare în bloc. ”Ajutați-mă, vă rog, soțul meu m-a atacat cu un cuțit, am scăpat fugind, eu și băiatul meu. În casă au rămas fetele mele gemene, de 3 luni. Ajutați-mă, vă rog.”

Am întrebat-o rapid ce s-a întâmplat și dacă copilele au fost rănite, dacă soțul le-a făcut rău. Nu știa care e soarta lor. Toată durerea și frustrările dobândite în 28 de ani de stradă mi s-au adunat în gât și-mi blocau respirația. N-am crezut nicio clipă că un tată poate să le facă rău propriilor copii. Speram să fie bine. N-a fost să fie așa.

Cu ajutorul unui vecin, erou în opinia mea, am reușit să spargem ușa apartamentului. Nu știam ce se întâmplă în interior, nu se auzeau zgomote, agresorul putea să ne atace de oriunde.

Liniștea aia rece am simțit-o toți. Am deschis cu grijă o ușă. Era întuneric. În mijlocul camerei, plin de sânge, stătea... el, criminalul. Imediat a fost încătușat și pus la pământ. Cineva a aprins lumina... Ascuțisul unui strigăt mi-a trecut direct prin inimă... "Medic, să vină medicul" striga asistenta... Soția, mama copilașilor rămași în apartament cu tatăl lor a început să urle din toate puterile... "Copiii mei, ce-ai făcut, mi-ai omorât copiii...". ” a scris polițistul Ioan Cănărău, primul care a intrat în apartamentul din Roman, unde un tată și-a tăiat fetițele gemene, de doar 3 luni, asta după ce a încercat să le ucidă mama. Citește continuarea AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel