Valeriu Iftime, preşedintele CJ Botoşani şi al filialei teritoriale PNL, spune că viitorul Guvern nu poate fi făcut fără implicarea PNL şi PSD.
Preşedintele filialei teritoriale Botoşani a Partidului Naţional Liberal, Valeriu Iftime, susţine necesitatea votării imediate a unui Guvern "în interesul României".
În opinia sa, varianta unui Guvern condus de Adrian Veştea este o soluţie bună pentru momentul în care se află ţara.
"E greu să se guverneze fără PNL, în structura politică actuală, cum e greu să se guverneze fără PSD. Dacă cele două entităţi nu relaţionează un pic, este imposibil de creat stabilitate politică. Cred că un Guvern cu domnul Veştea premier e o soluţie bună în momentul acesta. (...) Eu ţin la domnul preşedinte, dar nu mă interesează ce spune partidul în stânga şi în dreapta. Important este să avem un Guvern care să funcţioneze. Mai avem trei luni de zile ca să forţăm PNRR, avem atâtea lucruri de făcut şi noi avem o lună de zile de când nu avem Guvern", a declarat, pentru Agerpres, Valeriu Iftime.
Potrivit acestuia, PNL nu se va scinda, indiferent de tensiunile provocate de numele noului premier. Mai mult decât atât, Iftime este convins că Ilie Bolojan va conduce în continuare partidul, chiar dacă va fi deranjat de numele viitorului premier.


