Universităţile, clasificate cu ajutorul experţilor AUE. Clasările nereale ar putea fi sancţionate

am
am

La  31 mai, o echipă de experţi ai Asociaţiei Universităţior Europene (EUA) va aveni la Bucureşti pentru clasificarea universităţilor, experţii urmând să evalueze datele transmise, până la 23 mai,  de către unităţile de învăţământ superior.

"Universităţile se clasifică în trei categorii: universităţi centrate pe educaţie, care au numai pregătire de licenţă, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică, care au licenţă şi masterat şi universităţi de cercetare avansată şi educaţie, care au licenţă, masterat şi doctorat", a declarat, marţi, pentru Mediafax, secretarul de stat în MECTS, Cătălin Baba.

Odată cu clasificarea universităţilor începe şi ierarhizarea domeniilor de studii, numai că aceasta din urmă ar putea dura până în 2014.  În cazul în care o instituţie de învăţământ s-a clasat, intenţionat, într-o categorie superioară celei reale ar putea fi sancţionată, conform legii educaţiei pentru declaraţii false şi inducerea în eroare a publicului, a mai spus secretarul de stat pentru învăţământ superior .

"Metodologia de evaluare porneşte de la principiul autonomiei universitare, fiecare instituţie asumându-şi o anumită misiune care o plasează într-una dintre categoriile anunţate. În final, clasificarea universităţilor este rezultatul unui proces de autoevaluare şi evaluare. Decizia privind clasificarea unei universităţi într-o categorie anumită este rezultatul exclusiv al evaluării externe şi comparative. În consecinţă, organizarea programelor de studii, finanţarea din fonduri publice şi tipurile de diplome emise de o universitate sunt dependente în mod exclusiv de poziţionarea universităţii într-o categorie sau alta", a explicat secretarul de stat.

Obiectivul asumat este ca, prin intermediul său, universităţile să aibă posibilitatea de a-şi identifica mai bine poziţia în cadrul mediului universitar, social - economic sau cultural şi de a-şi concentra mai bine resursele pentru a-şi îndeplini cu eficienţă misiunea asumată şi pentru a răspunde nevoilor reale ale beneficiarilor direcţi şi indirecţi ai educaţiei şi formării profesionale, a precizat Cătălin Baba.

Consorţiul de evaluare va verifica, aleator, veridicitatea datelor declarate în această fază, în minimum 20% din programele de studii ale unei universităţi. Această activitate de validare va fi realizată de către experţi desemnaţi de ARACIS, CNCS şi CNATDCU.

Clasificarea univeristăţilor ar trebui încheiată în a doua parte a lunii iunie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel