Un "obiect luminos" ciudat observat pe cer stârnește îngrijorare în Iran

Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Un "obiect luminos" observat sâmbătă pe cerul capitalei iraniene, Teheran, şi în împrejurimile sale a stârnit mai multe reacții. 

Imagini transmise pe reţelele de socializare arată un obiect care se ridică pe cer, urmat de o lungă trenă luminoasă, rectilinie, în zorii zilei. Fenomenul a fost observat la Teheran, dar şi în oraşul Karaj, la periferia sa vestică.

Este vorba despre un "test (militar) în condiţii reale", a relatat agenţia de presă locală Tasnim, precizând că acesta a fost efectuat de Corpul Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran.

Acest fenomen intervine într-un moment în care Iranul a promis să îl sprijine pe preşedintele sirian Bashar al-Assad

Unii internauţi au descris obiectul ca fiind o "rachetă", dar agenţia Tasnim nu a furnizat detalii despre natura exactă a acestui "obiect luminos".

Acest fenomen intervine într-un moment în care Iranul, susţinător neclintit al Siriei, a promis să îl sprijine "cu toate forţele sale pe preşedintele sirian Bashar al-Assad împotriva unei ofensiva fulgerătoare a rebelilor care îi ameninţă puterea".

Gardienii Revoluţiei, ale căror forţe, prerogative şi armament sunt distincte de cele ale armatei convenţionale, nu au comentat incidentul pentru moment.

Forţa lor aerospaţială joacă un rol important în programul de rachete al Iranului, denunţat de ţările occidentale.

În octombrie, această unitate a fost la originea unui tir cu rachete împotriva teritoriului israelian, în contextul unor tensiuni exacerbate cu Israelul, inamic declarat al puterii iraniene după instalarea Republicii Islamice în 1979, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel