Un comandant rus, ucis de soldaţii lui în Ucraina. A fost călcat cu tancul

Fotografie creată de asim alnamat, de la Pexels
Fotografie creată de asim alnamat, de la Pexels

Comandantul unei brigăzi ruseşti din Ucraina a fost ucis de soldaţii săi. Aceştia l-au călcat cu tancul, după o revoltă. 

Conform Daily Mail, este vorba despre colonelul Yuri Medvedev, care a fost ucis brutal chiar de soldaţii săi, după ce brigada sa a suferit pierderi importante. Alături de el a fost ucis şi un locotenent. 

Sursa citată spune că informaţiile privind soarta lui Medvedev au venit în contextul informaţiilor conform cărora 20 din cele 120 de batalioane trimise de Putin în Ucraina au fost înfrânte deja. 

Totuşi, se pare că Putin ar pregăti încă 10 batalioane pentru a-şi revigora armata, iar oficiali din armată avertizează că asta arată că Putin merge până la capăt cu invazia, deşi până acum pare una ratată. 

Un oficial occidental a declarat că Medvedev "a fost ucis de proprii săi soldaţi. E o consecinţă a pierderilor suferite de brigata sa. Asta ne arată ce moral au trupele ruseşti. Se pare că uciderea sa a fost intenţionată, a fost călcat cu tancul", a spus oficialul. 

Acest incident aduce aminte de un episod din Războiul din Vietnam, acolo unde soldaţii eliminau ofiţerii pe care nu îi suportau aruncând grenade în corturile lor. 

Lista generalilor ruși care ar fi fost uciși în Ucraina



De la invazia Rusiei. armata ucraineană ar fi ucis 6 generali ruși. Ofițerii de rang înalt nu sunt de obicei trimiși în linia directă de foc, iar pierderea multor generali ar fi o lovitură semnificativă pentru armata rusă.

1. General-major Vitaly Gerasimov, primul adjunct al comandantului armatei 41 a Rusiei. El a fost ucis la Harkov pe 7 martie, a declarat unitatea de informații a ministerului ucrainean al Apărării într-un comunicat. Rusia nu a recunoscut decesul.

2. Generalul-maior rus Andrei Kolesnikov, despre care se crede că este comandantul Armatei a 29-a Combinate, a fost ucis pe 11 martie, a anunțat armata ucraineană într-un mesj pe Twitter. Rusia nu a recunoscut decesul.

3. Generalul-maior Andrei Suhovetski, un alt comandant adjunct al armatei 41 a Rusiei, a fost ucis în februarie, potrivit rapoartelor din presa rusă.

4. Generalul-maior Oleg Mityaev a fost ucis săptămâna trecută în timpul atacului rusesc asupra orașului Mariupol.

5. Generalul-locotenentul Andrei Mordicev, comandantul Armatei a 8-a a Districtului Militar de Sud al Federației Ruse ar fi fost ucis în urma unui atac al forțelor armate ale Ucrainei asupra aerodromului de la Cernobaevka. Ucraina a anunțat despre acest lucru sâmbătă.

6. Yakov Riazantsev - Anunţul a fost făcut de un parlamentar ucrainean.

„De data aceasta, comandantul Armatei 49 de Arme Combinate a Districtului Militar Sudic al Federației Ruse, locotenent-generalul Iakov Riazantsev, a plecat în iad. Vom răzbuna fiecare ucrainean care a avut de suferit de pe urma inamicului!”, a scris Oleksiy Goncharenko. VEZI MAI MULTE AICI

Numărul oficialilor de rang înalt care au fost ucişi în Ucraina este, însă, mai mare. Conform ucrainenilor, 15 comandanţi de rang înalt ruşi au fost ucişi de la startul invaziei. Colonelul Alexei Şarov, comandantul Brigăzii 810 de puşcaşi marini a armatei ruse, a fost ucis în apropiere de Mariupol, anunță reprezentanții armatei ucrainene. Acesta ar fi cel de al 15-lea comandant de top ucis de la începutul războiului cu Ucraina, relatează Ziarul de Iași, citând The Sun. VEZI MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel