Un bărbat a fost condamnat la închisoare după ce și-a omorât din greșeală iubita în timp ce făceau dragoste.
Un bărbat din Anglia a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare după ce și-a ucis din greșeală partenera în timpu unei partide de sex, scrie BBC. Sam Pybus era căsătorit, dar a se vedea cu femeia de trei ani. El a mărturisit poliției că nu-și amintește ce s-a întâmplat.
Incidentul a avut loc pe 7 februarie, la primele ore ale dimineţii, în casa femeii din Darlington, Anglia. Sophie Moss, în vârstă de 33 de ani, a fost descrisă la tribunal ca o „persoană vulnerabilă care avea o sănătate fizică şi mentală slăbită”. În momentul incidentului, copiii săi locuiau la tatăl lor, iar ea era singură. Era în relaţie cu un alt bărbat, dar întreţinea relaţii sexuale când şi când și cu Pybus.
Procurorul Richard Wright a declarat că bărbatul le-a spus anchetatorilor că „trebuie să o fi sugrumat pe Moss, dar nu-și amintea să fi făcut acest lucru”. Bărbatul a povestit în fața instanței că atunci când s-a trezit a găsit-o goală lângă el pe femeie, inconștientă. Însă, în loc să sune după ajutor s-a dus în maşină şi s-a gândit timp de 15 minute ce să facă, înainte de a merge la secția de poliție.
Sam Pybus a spus și că nu-și amintește exact ce s-a întâmplat pentru că băuse mult în noaptea aia, dar că sexul între el și Moss a fost „întotdeauna dur și că el o domina în timpul activității lor sexuale, dar că nu ar fi mers niciodată atât de departe încât să o rănească”. El a spus că uneori aplica „o presiune ușoară” pe gâtul ei în timpul actului sexual: „un act pe care ea l-a încurajat și s-a bucurat”.
Bărbatul a fost condamnat la închisoare, iar judecătorul și-a argumentat decizia astfel: Judecătorul i-a spus lui Pybus: „Acesta a fost un caz în care ați fost în stare de ebrietate voluntară, incapabil să judecați situația și poate că v-ați oprit când era evident că ați mers prea departe. A fost evident o conduită periculoasă, indiferent dacă a fost intenționat sau nu".
Daniel Parkington, tatăl băieților femeii decedate, care au cinci și șase ani, a spus: "Li s-a dat o condamnare pe viață. Nu este corect și nu va fi niciodată".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu