Urmărește emisiunea live


Ultima fiţă culinară: lasagna la tub. Un restaurant din Italia servește mâncarea în tuburi de pastă de dinți. "Parcă, aşa, e al naibii de delicios"

Mâncarea la tub ar putea deveni ceva "obişnuit" pe mesele noastre / Foto: Pexels
Mâncarea la tub ar putea deveni ceva "obişnuit" pe mesele noastre / Foto: Pexels

Cu intenţia să-şi surprindă mesenii, să le ofere noi senzaţii în privinţa gustului şi să le dea peste cap aşteptările, un bucătar italian a venit cu ideea să servească mâncarea în...tuburi de pastă de dinţi.

 

Poate pentru că este atât de al naibii de delicios, în general, nu există prea multe experimente radicale cu mâncarea italiană – cu excepția acelui incident dezastruos când cineva a pus ananas pe o pizza, scrie CNN. Acesta este motivul pentru care creațiile bizare culinare ale tânărului bucătar italian Valerio Braschi, inclusiv un tub de pastă de dinți plin cu lasagna, provoacă o asemenea agitație la Roma.

Nu există limite în bucătărie

Braschi, în vârstă de 24 de ani, a depășit limitele bucătăriei clasice la Ristorante 1978, un loc inclus în Ghidul Michelin din cartierul șic Trieste Salario al capitalei italiene. "Dorința mea de a experimenta noi arome și preparate îndrăznețe prin crearea de noi combinații este infinită, nu există limite în bucătărie și cred că trebuie să fii deschis la orice", a spus Braschi pentru CNN. "Vreau ca clienții mei să fie uimiți la vederea felurilor mele și apoi să realizeze că odată ce au luat prima mușcătură, să își amintească de acea aromă de lasagna pe care bunica lor o făcea în fiecare weekend."

Lasagna în Tubetto (în tub)

Un amestec cremos de ragu de vită, bechamel, nucșoară și distilat de lasagna, stors dintr-un tub de pastă de dinți.  Este una din experienţele pe care le puteţi avea dacă păşiţi pragul restaurantului lui Braschi. Acesta vrea să omologheze produsul şi să-l aducă pe piaţă, pentru ca în viitorul apropiat să-l putem lua din raft în supermarket. "Ideea este să imităm ritualul spălării pe dinți cu ingredientele pentru lasagna. Mie și fratelui meu ne plăcea să mâncăm la micul dejun resturile reci de la frigider. Ne aduce aminte de bunica mea, este o parte din ea", spune Braschi , care spune că i-a plăcut felul în care bucățile reci de lasagna i s-au înfipt între dinți. La sfârșit, „apa” din brânză parmigiano reggiano se bea ca apă de gură. Braschi își propune să destabilizeze consumatorul prin modul în care acest fel de mâncare compus este prezentat și mâncat. Braschi doreşte să mai facă şi tiramisu la tub, friptură la tub şi îngheţată la tub.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel