TVR dă vina pe lege pentru situația în care se află

Societatea Română de Televiziune (SRTv) afirmă, într-un comunicat remis AGERPRES după întâlnirea desfăşurată vineri, la sediul Ministerului Finanţelor, între reprezentanţii TVR şi cei ai ministerului, că actualul cadru legislativ nu permite salvarea financiară a Televiziunii Române.

Potrivit sursei citate, din partea TVR la întâlnirea de la Ministerul Finantelor Publice au participat Irina Radu, George Orbean şi Monica Ghiurco, membri ai Consiliului de Administraţie, Cristian Zgabercea, producător general, şi Ioana Silea, şef al Serviciului Financiar.

'Discuţiile au vizat în primul rând situaţia generată de excluderea României din concursul Eurovision şi a TVR din rândul membrilor EBU şi situaţia generală a televiziunii publice. În urma întâlnirii, s-a ajuns la concluzia că, în acest moment, din cauza cadrului legislativ, Ministerul Finanţelor Publice consideră că nu poate să se implice în sprijinirea financiară a Televiziunii Române. Din păcate, aceste discuţii nu pot rezolva nici participarea României la Eurovision Song Contest, nici nu pot împiedica excluderea TVR din EBU', se arată în comunicatul TVR.

Televiziunea Română mai menţionează în comunicat că, începând din 2010, a atras atenţia tuturor instituţiilor abilitate din România despre faptul că legislaţia învechită, care a dus la subfinanţarea cronică a televiziunii publice, trebuie schimbată.

'În anul 2012, TVR şi-a asumat, alături de Guvernul României un Memorandum, prin care Televiziunea Română a luat o serie de măsuri, inclusiv plata către EBU a unor tranşe consistente din datoria istorică: o comparaţie relevantă ne arată că, dacă în perioada 2005 - 2010, s-au plătit către EBU 12,4 milioane de euro, în perioada 2011 - 2016 suma plătită a fost aproape dublă - 20,5 milioane de euro', precizează TVR.

32,8 milioane de euro din 50 de milioane de euro

Potrivit Televiziunii Române, suma totală facturată de EBU în perioada 2005 - 2016 a fost de aproape 50 de milioane de euro, din care SRTv a achitat 32,8 milioane de euro.

'La această sumă, TVR a fost obligată de lege să plătească la bugetul de stat TVA în valoare de 11 milioane de euro, TVA pe care Televiziunea Română nu îl poate deduce precum celelalte televiziuni comerciale. O televiziune care nu ar fi avut bune intenţii nu ar fi făcut un efort extrem pentru a plăti o sumă atât de mare', susţine SRTv. Totodată, potrivit comunicatului, situaţia TVR s-a degradat din decembrie 2013.

'În condiţiile în care celălalt semnatar al Memorandumului nu şi-a respectat obligaţiile asumate, situaţia TVR s-a degradat începând cu decembrie 2013 - primul an în care televiziunea publică a încheiat, după aproape un deceniu, exerciţiul financiar cu profit contabil. Cu toate acestea, TVR a tras în continuare semnale de alarmă şi a rămas un partener deschis la dialog, aşa cum s-a întâmplat şi în 23 februarie a.c., când, la întâlnirea organizată de Parlament, au participat preşedinţii celor două Camere, Premierul României, Ministrul Finanţelor şi membri ai comisiilor de specialitate - senatori şi deputaţi -, alături de reprezentanţi ai TVR. În urma întâlnirii, niciuna dintre soluţiile discutate nu a fost asimilată de decidenţi', afirmă TVR.

SRTv mai spune că evoluţia evenimentelor a relevat că, prin forţe proprii, în contextul unui cadru legislativ învechit şi a subfinanţării cronice, TVR nu poate continua să îndeplinească misiunea publică, conform prevederilor legii de funcţionare şi a Constituţiei. Situaţia generată de eliminarea României din concursul Eurovision va fi dezbătută, duminică, de la ora 21,10, de Iuliana Marciuc, producătorul Selecţiei Naţionale, şi Ovidiu Anton, câştigătorul Eurovision România 2016, alături de invitaţii lor, se mai arată în comunicatul citat. A

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel