Turcia își reduce contribuția la Consiliul Europei

Bogdan Bolojan / 08 noi 2017 / 22:15 Salveaza PDF Comentarii

Turcia a decis să-și reducă actuala contribuție la bugetul Consiliului Europei, a anunțat miercuri secretarul general al organizației, Thorbjorn Jagland, într-o conferință de presă comună cu președintele Partidului Republican al Poporului (CHP, principala formațiune de opoziție turcă), Kemal Kiliçdaroglu.

''Am primit o scrisoare de la domnul (Mevlut) Cavusoglu (ministrul afacerilor externe turc, n.red.) prin care am fost informat că Turcia dorește să înceteze a mai fi un mare contributor. Va exista un dialog pe acest subiect'', a declarat Jagland.

''Turcia vrea să redevină un contributor obișnuit și ea trebuie să ne precizeze când va intra în aplicare această decizie'', a adăugat el.

Decizia Ankarei urmează unei măsuri similare luate de Rusia, care în luna iunie a încetat să contribuie la bugetul Consiliului Europei, în semn de protest față de criticile instituției paneuropene însărcinate cu monitorizarea respectării drepturilor omului în cele 47 de state membre.

Ceilalți 'mari contributori' la bugetul Consiliului Europei sunt Franța, Marea Britanie, Germania și Italia. Cu acest statut, o țară se angajează să participe cu 10% (circa 33 de milioane de euro) la bugetul Consiliului Europei în schimbul unei cote de funcționari sporite în cadrul organizației, relatează Agerpres.

[citeste si]







loading...
VOTEAZA ARTICOLUL
   Pozitive: +4    Negative: 0

TOP STIRI CELE MAI...


loading...







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

n-nxt.D4A4-n3