Tudose vorbește despre impozitul suplimentar pe cifra de afaceri

Mihai Tudose a spus, marţi, în întâlnirile cu oficialii europeni, că nu va fi introdus acel impozit suplimentar pe cifra de afaceri.


"Am reiterat din nou foarte ferm că nu vom introduce acel impozit suplimentar pe cifra de afaceri, că suntem predictibili în ceea ce priveşte sistemul financiar-fiscal şi că din tot ce înseamnă simulările noastre de acum şi aşteptările noastre vom rămâne în ţinta de deficit de 3%", a declarat Tudose, conform Agerpres.

Șeful Executivului a mai spus că a avut o discuție cu ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, și că "devine din ce în ce mai clar" că acest impozit nu poate fi introdus în această formă.

"După ce am vorbit ieri — am avut o întâlnire cu domnul ministru de Finanțe, Ionuț Mișa, — devine din ce în ce mai clar că nu poate fi introdus așa", a menționat Tudose.

Premierul a precizat că a vorbit în timpul întâlnirilor de la Bruxelles și despre o directivă europeană care prevede un "efort conjugat al statelor europene de transparență și interconectivitate pe informații financiare despre multinaționale".

"Am atins subiectul cu domnul președinte Juncker asupra unei directive europene de anul trecut, care prevede, printre altele, un efort conjugat al statelor europene de transparență și interconectivitate pe informații financiare despre multinaționale sau firme care își externalizează profitul, ducând la scăderea artificială a bazei de impozitare. Este o directivă foarte importantă și va trebui să o implementăm oricum. Dar aici vorbim despre principiul ca (...) fiecare agent economic să-și plătească impozitele acolo unde obține profitul (...), fiindcă el nu-și mai externalizează profitul, ci pur și simplu îl ascunde în afara Uniunii Europene. (...) Trebuie să găsim mecanisme aici, dar nu o să implementăm nimic (...) care să rezolve un caz și să strice, știu eu, buna funcționare a altor agenți economici corecți", a arătat Tudose.

Întrebat ce se va întâmpla cu taxa de solidaritate, Tudose a răspuns: "Acolo simulările nu s-au încheiat".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel