Trump refuză să dea mâna cu Merkel

Donald Trump a refuzat să dea mâna cu Angela Merkel, într-o întâlnire pe care au avut-o la Casa Albă.

Donald Trump a ofensat-o vineri pe Angela Merkel, într-o întâlnire pe care au avut-o la Casa Albă, refuzând să dea mâna cu aceasta.

Președintele american Donald Trump și cancelarul german Angela Merkel au avut o întâlnire neobișnuită care ar putea determina viitorul alianței transatlantice și care ar putea modela relația de colaborare dintre cei doi lideri, potrivit cotidianului britanic The Independent.

În timp ce președintele american a salutat liderul german, cu o strângere de mână, la sosirea ei la Casa Albă, acesta a părut să ignore cererile de a face același lucru mai târziu, când cei doi au stat împreună în fața camerelor TV.

În filmarea realizată la ședința foto, când fotografii le-au sugerat celor doi să dea mâna, Merkel a fost auzită spunând: „Vreți să dăm mâna?”, în timp ce Trump a fost văzut întorcându-se scurt spre aceasta, fără însă a-i întinde mâna.

Ambii lideri au descris întâlnirea avută în remarci scurte, ca fiind foarte bună.

Potrivit Daily Mail, Trump ar fi primit-o bine pe Merkel, oferindu-i o primire călduroasă la Casa Albă, după ce a acuzat-o că „ruinează Germania”, pentru că a permis un aflux de refugiați din Siria în timpul campaniei sale prezidențiale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel