Ministrul de Externe, Titus Corlățean, invitat la DC NEWS LIVE, a vorbit despre cele două situații posibile pentru Cotroceni: Klaus Iohannis sau Victor Ponta.
Titus Corlățean, provocat să comenteze cele două scenarii posibile, a vorbit despre cum s-ar raporta fiecare candidat la alegerile prezidențiale 2014 la politica externă.
Vezi AICI interviul integral
"În politica externă a unui stat, sunt foarte importante continuitatea și predictibilitatea. Să știi că te poți baza pe partenerul respectiv. La noi, lucrurile sunt foarte clare. Au fost stabilitate și acum mai bine de doi ani și jumătate prin programul de guvernare, capitolul de politică externă, știm care sunt axele europene, euro-atlantice, știm care sunt mizele României, Republica Moldova. Lucrurile sunt stabile, vor continua, sunt predictibile, cu un mare avantaj, pe care domnul Iohannis nu-l are: domnul Iohannis este total necunoscut la exterior. Are câteva contacte în Germania, firești, dar nu cele cu adevărat profunde. Nu este cunoscut, nu se știe cine este, nu are contactele deja stabilite la nivelul partenerilor care contează. O politică externă și, mai ales la nivelul de vârf, lumea nu are timp și interesele țării nu au timp să aștepte ca tu încerci, să vezi, să te întâlnești, să te cunoască, să-ți construiești o relație de încredere reciprocă, care în momente de decizie majoră contează atât de mult, încrederea reciprocă contează atât de mult, să-l știi pe omul ăla că e partener și te bazezi pe el contează atât de mult. Victor Ponta a făcut treaba asta deja de un număr de ani și este cunoscut, este considerat partener. Este un mare avantaj în competiția electorală. Când nu figurezi în politica externă, lumea cu greutate de afară nu te cunoaște, generezi o problemă de timp, de mod în care-ți promovezi interesele naționale, generezi o problemă a țării pe care o reprezinți", a declarat Titus Corlățean, la DC NEWS LIVE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu