”Folosirea armelor chimice, direct din manualul Rusiei”, acuză Boris Johnson, care traduce avertismentul lui Putin

Rusia a susținut că Ucraina depozitează arme chimice și plănuia să le folosească. Premierul britanic, Boris Johnson, consideră afirmația drept scuză pentru a justifica o eventuală folosire de arme chimice chiar de către Rusia. 

Boris Johnson a spus că se teme că Vladimir Putin ar putea desfășura arme chimice în Ucraina, deoarece acestea ar fi ”direct din manualul Rusiei”

Declarația a fost făcută în cadrul programului de interviuri Beth Rigby de la Sky News, unde premierul britanic a spus că singurul mod în care războiul din Ucraina se poate termina este dacă președintele rus își dă seama că a făcut o ”greșeală catastrofală”.

Boris Johnson a reiterat temerile oficialilor occidentali precum că Vladimir Putin ar putea folosi arme chimice în Ucraina, după ce Moscova a acuzat Kievul că plănuiește să le desfășoare pe câmpul de luptă. ”Lucrurile pe care le auziți despre armele chimice sunt direct scoase din manualul lor”, a spus premierul britanic. ”Încep să spună că există arme chimice care au fost depozitate de adversarii lor sau de americani. Ați văzut-o în Siria. Ați văzut-o chiar și aici, în Marea Britanie. E ceva ce ei au făcut deja. Este un guvern cinic, barbar" acuză Boris Johnson. 

Miercuri, Moscova a declarat că a descoperit un program militar de arme biologice în Ucraina care implică agenți patogeni mortali precum ciuma și antraxul și a cerut SUA să dea mai multe explicații despre „laboratorul ucrainean de arme biologice”.

Un oficial american a respins afirmația drept ”propagandă absurdă” și a acuzat Rusia că folosește pretexte retroactive pentru război. Joi, secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a spus despre Kremlin: ”Au și capabilitatea și capacitatea (n.r. de a folosi arme chimice)”. 

Întrebat despre avertismentul lui Johnson, fostul ofițer al serviciilor secrete britanice Christopher Steele a declarat pentru Sky News: ”Cu siguranță cred că dacă te uiți la ceea ce s-a întâmplat în Siria și Cecenia și, bineînțeles, la ceea ce s-a întâmplat pe străzile noastre din Salisbury, nu aș exclude acest lucru acolo (folosirea armelor chimice în Ucraina n.r.). Cred că, pe măsură ce armata rusă se blochează și în mod clar nu își realizează obiectivele din punct de vedere militar, este posibil să vedeți mai multe ucideri și bombardamente fără discriminare și, posibil, utilizarea unor arme chimice”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel