Polițiștii din Sectorul 2 al Capitalei au intervenit marți dimineață după ce un tânăr de 22 de ani și-ar fi înjunghiat tatăl, fiind ulterior imobilizat cu focuri de avertisment.
Marți dimineață, în Sectorul 2 al Capitalei, o intervenție a poliției s-a transformat într-o operațiune complexă și absolut șocantă, după ce un tânăr de 22 de ani a atacat violent și și-a rănit grav tatăl. Situația a escaladat rapid, iar agenții au fost nevoiți să folosească spray lacrimogen și, ulterior, focuri de armă de avertisment pentru a-l opri pe agresor.
Potrivit informațiilor inițiale, incidentul a fost semnalat în jurul orei 07:15 printr-un apel la 112, în zona bulevardului Pache Protopopescu, în apropierea unei școli gimnaziale. La fața locului, polițiștii au găsit un bărbat de 57 de ani rănit în zona capului și a gâtului, după ce ar fi fost înjunghiat de propriul fiu.
Tânărul, aflat într-o stare de agitație extremă, avea asupra sa două cuțite și a refuzat în mod repetat să le lase, în ciuda somațiilor repetate ale polițiștilor.
Tânărul a încercat să fugă printre blocuri, dar a fost urmărit de polițiști
În momentul intervenției, individul a devenit și mai agresiv și a încercat să se apropie de agenți, amenințându-i cu armele albe. „La data de 23 iunie 2026, în jurul orei 07.15, poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistemul 112, cu privire la faptul că un bărbat prezintă o plagă înjunghiată. Echipajele de poliţie s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au identificat un tânăr, în vârstă de 22 de ani, bănuit de comiterea faptei. Din primele verificări a rezultat faptul că acesta şi-ar fi agresat tatăl cu două obiecte tăietoare-înţepătoare, provocându-i leziuni la nivelul gâtului şi capului", informează Poliţia Capitalei.
În ciuda intervenției, tânărul a încercat să fugă printre blocuri și a ajuns pe carosabil, în zona Pieței Iancului, unde a fost urmărit de polițiști. Pentru a evita un pericol iminent, agenții au folosit spray iritant-lacrimogen, însă fără rezultat.
Situația a degenerat complet
Situația a degenerat complet, iar polițiștii au fost nevoiți să tragă focuri de avertisment pentru a-l imobiliza. „În vederea neutralizării pericolului, poliţiştii au utilizat iniţial spray iritant-lacrimogen, însă măsura nu a determinat încetarea comportamentului violent. Astfel, autorul nu s-a conformat procedurilor impuse de poliţişti şi s-a îndreptat ameninţător cu obiectele tăietoare-înţepătoare către aceştia, ameninţându-i cu acte de violenţă şi a încercat să îi lovească. Având în vedere riscul ridicat şi refuzul bărbatului de a se conforma dispoziţiilor legale, poliţiştii au făcut ulterior uz de armamentul din dotare, în condiţiile prevăzute de lege, pentru a-l soma şi a-l determina să înceteze acţiunile periculoase", relatează Poliţia Capitalei.
După imobilizare, tânărul a fost dus la audieri, la Secția 8 Poliție, iar tatăl său, în vârstă de 57 de ani, a fost transportat la spital. Victima a suferit leziuni la nivelul feței și gâtului, însă medicii au stabilit că viața nu îi este pusă în pericol, conform Observator.
Tânărul ar fi consumator de droguri. El și-ar fi agresat tatăl și cu alte ocazii pentru a obține bani
Anchetatorii au precizat că nu este primul episod violent în familie. Tânărul ar fi consumator de droguri. El și-ar fi agresat tatăl și cu alte ocazii pentru a obține bani. De asemenea, în primăvara acestui an ar fi fost internat într-o unitate de psihiatrie, după un alt conflict similar cu tatăl său.
Tânărul este cercetat pentru violență domestică, ultraj și tentativă de omor, iar polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele atacului, potrivit România TV.

