Summit Sibiu program. LIVE TEXT. Tot ce trebuie să știi

Summit Sibiu - Klaus Iohannis
Summit Sibiu - Klaus Iohannis

Liderii Uniunii Europene se reunesc, joi, 9 mai, la Sibiu, în cadrul unui summit în care vor discuta despre viitorul Europei. Reuniunea va fi prezidată de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. 

LIVE TEXT: 

- Urmează un dineu care are loc la Palatul Brukethal, după care urmează cea de-a doua sesiune de lucru. 

- Baie de mulţime a liderilor europeni. După fotografia de grup, cu toţii s-au îndreptat spre mulţimea care se afla în Piaţa Mare din Sibiu.


- La finalul discuţiilor, liderii europeni vor merge în Piaţa Mare din Sibiu, acolo unde s-au făcut pregătiri pentru o poză de grup.

- Liderii europeni au ajuns în sala în care se va desfăşura summitul. Încep discuţiile. 

- Emmanuel Macron, declaraţii: "Ne trebuie o Europă care protejează şi deci trebuie să avem o Europă care protejează, la frontierele sale, europenii şi, în această privinţă, pentru mine, refondarea Schengen - să avem o protecţie adevărată - este absolut esenţială", a arătat Macron, înainte de Summitul informal al şefilor de stat şi de guvern din UE. 

Preşedintele Franţei a punctat că acest aspect este şi unul dintre dezideratele întâlnirii de la Sibiu. Totodată, el a menţionat că, "vorbind de viitor, "adevărată ambiţie" vizează clima. Astfel, preşedintele Macron a amintit despre faptul că Franţa, alături de opt state membre, a semnat un acord prin care se obligă să reducă emisiile de CO2 la zero, până în 2050. Emmanuel Macron a vorbit şi despre dezideratul unui nou model economic şi social de creştere la nivelul UE. El a mai spus că Declaraţia de la Sibiu, ce va fi prezentată la finalul Summitului informal, este una "ambiţioasă". 

- Klaus Iohannis a făcut noi declaraţii înaintea începerii summitului UE. Acesta le-a promis românilor că în curând România va intra în spaţiul Schengen. "Avem politicieni care, din păcate, au arătat Europei că nu avem numai o față frumoasă, avem și politicieni care atacă Justiția. Avem politicieni care atacă, din păcate, chiar și instituțiile europene. În aceste condiții, în loc să mergem mai departe, să fim acceptați cu totul, au apărut acele discuții despre statul de drept din România, discuții care au fost antamate de politicienii noștri care nu vor altceva decât binele României. Românii își doresc să fie europeni și vă promit că vom rămâne și pot să vă promit că peste puțin timp vom fi și în Schengen și vom scăpa și de MCV".

VIDEO LIVE: 



- Liderii europeni încep să sosească la summitul Uniunii Europene. 

- Angela Merkel a sosit la Sibiu, acolo unde are loc summitul UE. 

- Preşedintele PPE, Joseph Daul: "Democraţia europeană nu poate să existe fără statul de drept, independenţa justiţiei, libertate şi solidaritate. Suntem la Sibiu şi pentru că vrem să oferim sprijin preşedintelui Iohannis, lui Ludovic Orban şi partidului membru al PPE în susţinerea statului de drept şi în lupta împotriva corupţiei şi vreau să salut aici curajul şi determinarea românilor care au coborât în stradă pentru a manifesta în aceşti ultimi ani. (...) Nu o să lăsăm acţiunile guvernului socialist şi ALDE să strice viitorul României, pentru că la baza acestei decizii stau valorile noastre europene".

- Ludovic Orban, la summitul PPE: "Chiar dacă avem forţe politice atât în România, cât şi în alte ţări europene, care contestă proiectul european, care încearcă să câştige capital politic dintr-un război absurd cu instituţiile UE, cu UE (...), în ceea ce ne priveşte vom lupta alături de partenerii din PPE să ne asigurăm în continuare că Europa va rămâne unită, că Europa va fi un loc în care fiecare cetăţean al UE va avea o viaţă decentă, în libertate, i se va respecta demnitate şi toţi cei care ocupă funcţii publice, indiferent unde ocupă aceste funcţii - la nivel local, judeţean, naţional sau european -, sunt în serviciul cetăţeanului". 

- După preşedintele Klaus Iohannis au susţinut discursuri politice președintele PPE, Joseph Daul, președintele Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber şi Ludovic Orban, preşedintele PNL.

- Klaus Iohannis, declaraţii la summitul PPE: E un moment special pentru mine să deschid aici, la Sibiu, summitul PPE. (...) Am ales 9 mai pentru summitul PPE şi summitul UE de la Sibiu. Vă felicit cu ocazia zilei Europei. (...) Sibiu a fost în 2007 Capitala culturală a Europei. Sibiul e un oraş profund european şi e locul potrivit pentru a găzdui o reuniune despre viitorul Uniunii Europene. (...) După 30 de ani de la căderea comunismului am adus Europa acasă, aici în România. (...) La sfârşitul acestei luni cetăţenii sunt chemaţi la urne. Aceste alegeri sunt despre a rămâne uniţi şi solidari în apărarea valorilor fundamentale ale marii noastre familii europene. Lupta împotriva celor care îşi ascund incompetenţa sub sloganuri extremiste sau populiste este una pe care avem responsabilitatea să o câştigăm. Viitorul UE depinde de noi. Îi urez succes lui Manfred Weber. (...) Apărarea statului de drept a devenit o sintagmă care se aude tot mai des în Europa. E misiunea noastră să le explicăm cetăţenilor că e o chestiune de care depinde viaţa de zi cu zi a fiecărui european. (...) Votul de la referendum e un vot pentru viitorul european al României. Vă promit astăzi, aici, alături de familia mea politică, că Europa va fi mereu acasă în România şi că România va fi tot mai puternică şi tot mai respectată în UE. 

- Liderii PPE au început să sosească la eveniment. La intrarea în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA Sibiu, acolo unde ar e loc reuniunea, Klaus Iohannis a declarat că astăzi, la Sibiu, "se decide viitorul Uniunii Europene". "Europa vine în România", a mai declarat preşedintele.

- Înaintea summitului Uniunii Europene, la care participă şefi de stat şi de guverne din Uniunea Europeană, are loc o întâlnire politică. Este vorba despre summitul PPE. În cadrul evenimentului vor avea loc declarații de presă comune cu Președintele PPE, Joseph Daul, Președintele Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban. La eveniment participă şi preşedintele Klaus Iohannis.

Imagini de la summitul PPE, aici: 

ŞTIREA INIŢIALĂ: Liderii UE se reunesc, joi, la Sibiu. DC News va transmite principalele momente în format live text în cadrul acestui articol precum şi în articole distincte care se vor regăsi pe site.

Luni, Tusk a transmis o scrisoare deschisă participanţilor la Summitul de la Sibiu, în care a vorbit despre aşteptările sale de la acest dialog. "Ne vom aduna la Sibiu, de Ziua Europei, pentru a discuta de planuri strategice pentru Uniunea Europeană, pentru anii viitori. În acest context, propun să adoptăm Declaraţia de la Sibiu, care să transmită un mesaj de unitate şi încredere în acţiunile noastre comune", a punctat înaltul oficial. 

El s-a referit şi la Agenda Strategică a UE pentru următorii cinci ani. "După discuţiile de la Sibiu, vom formula Agenda Strategică a UE pentru 2019 - 2024, ce urmează a fi adoptată la Consiliul European în iunie", a amintit Tusk. Temele directoare pentru discuţiile de la Sibiu, potrivit agendei publicate pe site-ul Consiliului European, vizează protejarea graniţelor UE, libertăţile individuale, statul de drept, migraţia ilegală sau lupta împotriva dezinformării, dar şi consolidarea pieţei unice şi schimbările climatice. 

Şefilor de stat sau de guvern li se vor alătura preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini. 

Programul zilei

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, programul evenimentelor de la Sibiu la care va participa şi Klaus Iohannis este următorul:

11:45 - Participare la Summitul informal al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană

Sosire - Primăria Sibiu

12:00 - Întâmpinarea șefilor de delegaţii

Piața Mare, Sibiu

12:30 - Reuniunea Consiliului European cu Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani

Sala Atrium, Primăria Sibiu

13:15 - Fotografie de familie

Piața Mare, Sibiu

13:30 - Dejun de lucru al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană

Muzeul Brukenthal, Sibiu

15:30 - A doua sesiune de lucru

Sala Atrium, Primăria Sibiu

18:00 - Conferință de presă comună cu Președintele Consiliului European, Donald Tusk, și cu Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

Piața Mică – Sala de conferințe a Președinției, Sibiu (oră aproximativă)

18:30 - Întâlnire cu reprezentanții Forumului Democrat al Germanilor din România, cu participarea Cancelarului Republicii Federale Germania, Angela Merkel

Sediul Forumului Democrat al Germanilor din România, Sibiu

Tot joi are loc şi summitul PPE

Summitul Partidului Popular European (PPE) va avea loc, joi, la Sibiu, începând cu ora 10.00, la reuniune fiind invitaţi să participe şefi de stat şi de guvern, lideri ai partidelor din PPE, preşedinţii Consiliului European, Donald Tusk, Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi Parlamentului European, Antonio Tajani. Reuniunea PPE se va desfăşura la Complexul Muzeal Naţional Astra, principalul punct pe agendă fiind pregătirea summitului informal al şefilor de stat şi de guvern ai Uniunii Europene, găzduită de preşedintele Iohannis şi care va avea loc tot joi. 

Summitul popularilor europeni va fi găzduit de preşedintele PPE, Joseph Daul. Înainte de summit, preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele PNL, Ludovic Orban, preşedintele PPE, Joseph Daul, şi candidatul PPE la preşedinţia Comisiei Europene, Manfred Weber, vor susţine declaraţii de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel