SUA restrâng acțiunile diplomaților americani în Israel din motive de securitate

Sursa Foto: FreePik
Sursa Foto: FreePik

Statele Unite au anunţat joi că restrâng mişcările personalului său diplomatic în Israel din motive de securitate, pe fondul temerilor de represalii iraniene la un atac pus pe seama Israelului în Siria.

"Ca măsură de precauţie, angajaţilor administraţiei americane şi membrilor familiei acestora nu li se permite să călătorească în afara zonelor Tel Aviv, Ierusalim şi Beersheba până la noi ordine", potrivit unei notificări emise de Ambasada Statelor Unite la Ierusalim.

Personalului guvernului american i se permite, totuşi, "să tranziteze între aceste trei zone pentru deplasări personale", potrivit notificării.

Ambasada americană nu a oferit nicio explicaţie pentru notificare

Ambasada americană nu a oferit nicio explicaţie pentru notificare, care intervine la peste şase luni de la începerea războiului din Fâşia Gaza dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, dar a subliniat că "mediul de securitate rămâne complex şi poate evolua rapid, în funcţie de situaţia politică şi evenimente recente".

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat miercuri că Iranul "ameninţă să lanseze un atac important împotriva Israelului", drept represalii la un atac mortal atribuit Israelului care a vizat consulatul iranian din Damasc la 1 aprilie.

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a insistat miercuri că Israelul va fi "pedepsit" după acest atac, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel