Cele mai citite

SUA - China, acord comercial. Donald Trump anunţă când ar putea fi încheiat

Mihai Ciobanu Autor: Mihai Ciobanu
xi_jinping_trump_11625700

Președintele american Donald Trump a declarat că Administrația sa ar putea încheia un acord comercial cu China înainte de alegerile prezidențiale din Statele Unite, sau acest lucru s-ar putea întâmpla după, relatează Reuters.

Donald Trump consideră că Adminsitrația de la Beijing crede că va câștiga un nou mandat în funcția de președinte, dar oficialii chinezi și-ar dori să negocieze acordul comercial cu altcineva. Președintele american le-a transmis oficialilor chinezi că dacă acordul va fi încheiat după alegerile din SUA, termenii vor fi mult mai duri decât dacă acordul ar fi încheiat acum.

Președintele SUA, Donald Trump, a amânat săptămâna trecută majorarea tarifelor vamale aplicate unor importuri din China în valoare de 250 de miliarde de dolari, ca un „gest de bunăvoință”. Trump a precizat pe Twitter că majorarea cu 5% a taxelor vamale, programată pentru 1 octombrie, va fi amânată timp de două săptămâni.

Președintele american a menționat că amânarea a fost solicitată de China și că Beijingul va face o mişcare similiră pentru a reduce tarifele aplicate unor importuri americane.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close