Spania. Pedro Sanchez, premier. Jurământ în fața regelui

Socialistul spaniol Pedro Sanchez a depus jurământul sâmbătă pentru funcţia de şef al guvernului.

Socialistul spaniol Pedro Sanchez a depus jurământul sâmbătă pentru funcţia de şef al guvernului, după îndepărtarea de la putere a conservatorului Mariano Rajoy în urma unei moţiuni de cenzură depuse de socialişti, relatează AFP.

Conform unor imagini transmise în direct de posturi de televiziune, Sanchez, un economist în vârstă de 46 de ani, a depus jurământul sâmbătă dimineaţa în faţa regelui Felipe al VI-lea la Palatul Zarzuela din Madrid.

Liderul Partidului Socialist Muncitoresc din Spania (PSOE), Pedro Sanchez, născut în 1972, a devenit vineri şeful guvernului spaniol după ce a obţinut majoritatea absolută în Camera Deputaţilor, a anunţat EFE.

Pedro Sánchez a câştigat moţiunea de cenzură cu 180 de voturi pentru, 169 împotrivă şi o abţinere împotriva conservatorului Mariano Rajoy, la guvernare din decembrie 2011, dar afectat de un scandal de corupţie în interiorul partidului său, şi devine al şaptelea şef al guvernului de la revenirea la democraţie în Spania, la sfârşitul anilor 1970, după dictatura lui Francisco Franco.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel