Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin, SUSPENDAȚI din Pro România. Sancțiuni pentru ceilalți ”trădători”

Roxana Neagu / 05 noi 2019 / 18:20 Salveaza PDF Comentarii
Victor Ponta FOTO AGERPRES
Victor Ponta FOTO AGERPRES

Pro România i-a sancționat pe cei care au trădat partidul și au votat Guvernul Orban, contrar deciziei anunțate de liderul Victor Ponta. 

”Biroul Executiv al PRO România a decis luni, 4 noiembrie a.c., ca toți deputații care au acționat în afara deciziilor luate în interiorul partidului și au votat pentru învestirea Guvernului Orban să fie revocați din funcțiile de coordonatori județeni și să li se retragă sprijinul politic pentru toate funcțiile pe care le dețin în cadrul Parlamentului.

De asemenea, vicepreședinții și prim-vicepreședinții care sunt în această situație vor fi suspendați din partid.

Integritatea morală este una dintre valorile pe care toți membrii PRO România trebuie să și le însușească, deoarece acest partid a fost gândit ca o alternativă serioasă și credibilă la metehnele vechii clase politice.

Din aceste considerente, decizia de sancționare a celor șapte deputați vine ca o consecință firească a pierderii încrederii cu care au fost învestiți de către toți colegii noștri.

PRO România va rămâne în opoziție și va continua să își respecte electoratul prin susținerea politicilor și valorilor de centru stânga europene.” anunță Pro România, printr-un comunicat de presă. 

Contactat de DCNews, Daniel Constantin nu a dorit să comenteze decizia partidului, afirmând că este invitat de două televiziuni în această seară și că acolo va face toate precizările necesare. 

Șapte parlamentari Pro România au votat Guvernul Orban: Liviu Balint, Mircea Baniaș, Sorin Cîmpeanu, Daniel Constantin, Damian Florea, Emilia Meiroşu şi Georgian Pop.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24