Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Taşkent (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Taşkent (Uzbekistan), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a învins-o pe belgianca Ysaline Bonaventure cu 3-6, 6-3, 7-5.

Cîrstea (29 ani, 96 WTA), cap de serie numărul opt, a obţinut victoria la capătul unui meci de două ore şi 14 minute.

Românca a reuşit 3 aşi şi a comis 2 duble greşeli, în timp ce Bonaventure (25 ani, 123 WTA) a avut un as şi 5 duble greşeli. Bonaventure a făcut mai multe puncte cu primul serviciu, iar Cîrstea cu al doilea.

Cîrstea, care a cucerit singurul său titlu WTA din carieră la Taşkent, în 2008, şi-a asigurat un cec de 6.200 dolari şi 60 de puncte WTA.

În sferturi, Cîrstea o va înfrunta pe muntenegreanca Danka Kovinic (24 ani,120 WTA), care a eliminat-o cu 7-5, 6-4 pe rusoaica Margarita Gasparian, a doua favorită şi deţinătoarea titlului.

Cîrstea are 2-1 în meciurile directe cu Kovinic, pe care a învins-o în 2016 la Rio, cu 6-1, 6-2, în sferturi, şi tot în 2016, la Madrid, în turul al doilea, cu 6-3, 7-5. Kovinic a obţinut singurul succes în faţa româncei în 2015, la turneul ITF de la Osprey (Florida, 50.000 dolari), cu 6-1, 7-5, în prima rundă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel