EXCLUSIV  Soluția pentru reducerea deficitului forței de muncă din România. Elena Dobra, exemplul Germaniei și Austriei: Acolo trebuie să ajungem și noi!

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Elena-Adelina Dobra, președinta Comisiei pentru învățământ, știință și inovare din Senatul României, a vorbit despre soluția pentru reducerea deficitului forței de muncă din România. 

DC Media Group a organizat în data de 20 Iunie 2025 a V-a Ediție a Conferinței anuale dedicate învățământului superior din România intitulată "Reforma finanțării sistemului de învățământ superior".

La conferință au fost abordate teme esențiale precum discrepanțele dintre propunerile mediului universitar și realitatea actuală, alinierea legislației naționale privind utilizarea inteligenței artificiale cu reglementările UE, rolul statului și al universităților în atragerea investițiilor pentru dezvoltare și cercetare, dar și multe altele. Elena-Adelina Dobra, președinta Comisiei pentru învățământ, știință și inovare din Senatul României, a punctat în urma întrebărilor jurnalistului Val Vâlcu poate una dintre cele mai importante teme. Soluția pentru reducerea deficitului forței de muncă este învățământul dual?

Elena-Adelina Dobra vine cu exemplul Germaniei și Austriei

“Într-adevăr, astăzi avem pe masă acest subiect extrem de fierbinte al deficitului bugetar. Este clar că există o legătură strânsă între educație, economie și, evident, dezvoltarea economică a unei țări, pentru că, dacă noi ajungem să avem forță de muncă calificată, specializată, devenim mai atractivi pentru investitori. Investitorii pot să vină în țară pentru a-și dezvolta afacerile aici. Potrivit ultimului raport al OECD, ne spun specialiștii că da, ar putea să fie o soluție pentru reducerea deficitului. Printr-o forță de muncă calificată, integrată corespunzător în piață, am putea avea mai multe taxe, impozite plătite, o dezvoltare economică mai bună. Învățământul dual în România este într-o continuă creștere. Ne dorim ca această creștere să fie ceva mai puternică și mai curajoasă, pentru că vedem exemple din alte state care au făcut investiții de acum 20 de ani în acest sistem de învățământ. Putem să constatăm pe cifre că Germania și Austria au o rată de șomaj juvenil mai redusă, prin integrarea tinerilor pe piața muncii. Acolo cred că trebuie să ajungem și noi.

România și-a propus, din 2017, să-și îndrepte privirea către acest sistem de educație, sistemul dual, iar prin noile legi ale educației ne-am propus și obiective mărețe, chiar ambițioase aș zice. Dorim să facem tranziția liceelor tehnologice către acest sistem dual, numai că realitatea ne subliniază că sunt multe provocări în zona aceasta și că tranziția nu va fi una ușoară. Am văzut prin dezbaterile pe planurile cadru pentru liceu că liceele tehnologice au o paletă mai extinsă de profiluri și atunci fiecare profil a venit cu propriile nevoi, propriile solicitări. De aceea, veți vedea pe actualele variante că sunt mici diferențe între acestea, între planurile cadru pe profilurile tehnologice. Este important și cred că și Uniunea Europeană ne-a dat acest semnal, că trebuie să investim în educație și în învățământul dual, de aceea am avut, prin PNRR, o finanțare foarte mare pentru 10 consorții de campusuri de învățământ dual.

"Realitatea de astăzi"

Guvernul României, ca de fiecare dată, este foarte ambițios și, la momentul respectiv când apelul s-a terminat, a zis că va găsi surse de finanțare pentru toate cele 29 de proiecte eligibile. Ulterior a revenit și a spus că nu avem suficienți bani pentru toate 29, dar avem măcar pentru 16.

În deschiderea acestei conferințe, domnul rector ne-a spus că, de fapt, realitatea de astăzi, la câțiva ani distanță, vreo doi ani distanță, vedem că în acest obiectiv ambițios de 29 se atinge în practică doar 4. Atunci, cred că pe această realitate ar trebui să ne ajustăm și așteptările atunci când discutăm despre tranziția învățământului dual”, a explicat Elena Adelina Dobra.

CITEȘTE ȘI: Ibsen, omul din spatele digitalizării sistemului de sănătate danez: Ce a găsit când a venit în România

VEZI TOATĂ CONFERINȚA AICI:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel