Soarta maidanezilor, negociată la ANSVSA. Ce s-a decis

caini-maidanezi
caini-maidanezi

Soarta maidanezilor a fost negociată, miercuri, la ANSVSA, cu reprezentanți ai ONG-urilor și iubitori de animale. O parte dintre persoanele care au venit la negocieri nu au mai avut loc în sală și au așteptat în fața clădirii pentru a afla ce a fost discutat. La această întâlnire au participat și oameni care susțin că maidanezii trebuie eutanasiați pentru a salva copiii. În timp ce reprezentanții "Zero Maidanezi" și "Mame pentru Mame" susțineau că trebuie luate măsuri radicale, au fost întrerupți de către vicepreședintele FPAM, Daniel Tomescu, care le-a spus că dezbaterea este despre normele de aplicare ale legii maidanezilor și dacă vor să vorbească despre copii să se facă o altă ședință. 

Iubitorii de animale și reprezentanții asociațiilor au ieșit cu o relativă victorie de la ANSVSA. Cel mai mare câștig, în condițiile actuale în care câinii urmau să fie uciși chiar și prin "metode condiționat acceptabile", a fost obținut prin intermediul lui Kuki Bărbuceanu de la Vier Pfoten, care a discutat articolul 38, de la capitolul XI, cu privire la eutanasia câinilor fără stăpân. El a reușit să convingă să fie schimbat articolul 38, care prevedea ca eutanasia să fie făcută conform ghidului pentru eutanasia animalelor, care prevede atât mijloace acceptabile, cât și mijloace condiționat acceptabile. Astfel, maidanezii vor fi eutanasiați doar cu injecție letală. În plus, la procesul de eutanasie va participa și un medic veterinar din partea ONG-urilor. Eutanasia era singura procedură la care reprezentanții ONG-urilor nu aveau acces.

Primii pași făcuți în ceea ce privește schimbarea normelor de aplicare dau o speranță iubitorilor de animale.

Marius Marinescu, președintele FPAM, a cerut ca termenul de adopție pentru străinătate să fie de șase luni. El s-a opus eutanasiei și a venit cu o propunere: mâncare pentru câini care mai are puțin până la termenul de expirare să fie trimisă către adăposturi. Astfel, nu vor mai fi cheltuiți bani pentru hrană și costurile vor fi reduse. Președintele FPAM a mai cerut să fie acceptat voluntariatul în adăposturi. Marius Marinescu a mai precizat că printre cerințe s-a numărat intervenția oe lângă STS astfel încât atunci când o persoană constată un abuz sau un abandon al animalelor, poliția să reacționeze în urma unui apel la 112.

O altă schimbare cerută, potrivit lui Kuki Bărbuceanu, de la Vier Pfoten, este ca adăposturile să fie pe raza orașului, comunei de care aparțin. A fost dat exemplul din urmă cu un an, când o dubă cu 20 de câini a ajuns de la Constanța la Botoșani. În plus, au cerut ca hingherii să nu mai prindă câini noaptea.

La negociere au participat și reprezentanți de la "Zero Maidanezi" și de la "Mame pentru mame", care s-au opus adopției la distanță și au susținut că maidanezii ar trebui uciși mai devreme, pentru că termenul de 14 zile ar fi prea lung.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel