Site-uri web ale unor aeroporturi din SUA, blocate de hackeri proruşi

Site-uri web ale unor aeroporturi din SUA, blocate de hackeri proruşi - Foto Pexels
Site-uri web ale unor aeroporturi din SUA, blocate de hackeri proruşi - Foto Pexels

Site-urile internet ale mai multor mari aeroporturi americane au fost scoase din funcţiune pentru scurt timp luni după ce un grup de hackeri proruşi a lansat un apel la piratarea lor, relatează AFP.

Acestea au fost vizate de un atac de tip DoS (denial-of-service) care constă în ţintirea unui sistem informatic inundându-l cu mesaje sau cu cereri de conectare.

Aeroporturile vizate

Printre aeroporturile vizate au fost cele din Chicago, Los Angeles, Atlanta şi New York. Paginile web ale acestor aeroporturi au fost luate în vizor după ce grupul de hackeri proruşi cunoscut sub numele 'Killnet' a publicat o listă a site-urilor lor internet şi i-au incurajat pe susţinătorii săi să le atace.

Nicio perturbare a funcţionării aeroporturilor nu a fost raportată, operaţiunea afectând doar interfaţa web dedicată publicului, care afişează de obicei informaţii despre zboruri şi servicii. Aeroportul internaţional Hartsfield-Jackson din Atlanta a transmis prin Twitter că site-ul său internet 'este operaţional după un incident survenit în această dimineaţă devreme, care îl făcuse inaccesibil publicului'.

'Cercetări pentru a stabili cauzele incidentului sunt în curs' de desfăşurare, a indicat el, precizând că 'în niciun moment funcţionarea aeroportului nu a fost afectată'.

Cea mai mare parte a site-urilor internet ale aeroporturilor vizate par să funcţioneze acum normal. Killnet a revendicat atacuri cibernetice săptămâna trecută asupra mai multor site-uri internet oficiale ale guvernului american.

Agenţia anericană de securitate cibernetică şi de securitate a infrastructurilor (CISA) nu a dorit pentru moment să comenteze acest atac cibernetic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel