Semifinală de vis la Wimbledon: Nadal vs Federer

Roger Federer şi Rafael Nadal vor fi adversari în semifinalele turneului de tenis de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, dotat cu premii totale în valoare de 38 milioane lire sterline.

Federer, favoritul numărul 2 al competiţiei londoneze, pe care a câştigat-o de opt ori în cariera sa, a dispus în patru seturi, 4-6, 6-1, 6-4, 6-4, de japonezul Kei Nishikori, avansând pentru a 13-a oară în semifinale la All England Club, un record.

Campionul din Ţara Cantoanelor a obţinut cu această ocazie a 100-a victorie din cariera sa la Wimbledon, fiind primul jucător din istorie care reuşeşte această performanţă într-un turneu de Grand Slam. El îl depăşise anterior pe legendarul jucător american Jimmy Connors, învingător în 98 de meciuri la US Open.

Rafa Nadal (nr. 3) a trecut la rândul său, cu 7-5, 6-2, 6-2 de americanul Sam Querrey, atingând pentru a şaptea oară penultimul act la Wimbledon, unde a cucerit de două ori trofeul (2008 şi 2010).

Federer şi Nadal se vor înfrunta pentru a 40-a oară în circuitul profesionist, spaniolul având 24 de victorii, faţă de 15 ale elveţianului.

În cealaltă semifinală de la Wimbledon, sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial, îl va avea ca adversar pe spaniolul Roberto Bautista-Agut, ultimul avansând în premieră în penultimul act al unui turneu de Mare Şlem.

Rezultate - sferturi de finală:


Novak Djokovic (Serbia/N.1) - David Goffin (Belgia/N.21) 6-4, 6-0, 6-2
Roberto Bautista (Spania/N.23) - Guido Pella (Argentina/N.26) 7-5, 6-4, 3-6, 6-3
Rafael Nadal (Spania/N.3) - Sam Querrey (SUA) 7-5, 6-2, 6-2
Roger Federer (Elveţia/N.2) - Kei Nishikori (Japonia/N.8) 4-6, 6-1, 6-4, 6-4.

Citește și:

Andy Murray și Serena Williams au produs surpriza la dublu mixt la Wimbledon

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel