Scandal care zguduie presa: Interceptări ilegale și jurnaliști ascultați

interceptari
interceptari

Lumea Justiției susține că telefoanele jurnaliștilor ziarului GorjNews au fost ascultate ilegal de procurori cu scopul de a-i opri anchetele unuia dintre ei.

Jurnalistul de investigații Narcis Daju, proprietarul ziarului GORJNEWS demonstrează, într-un material transmis redacției, că ”din dorința unor autorități de a-l obstrucționa în anchetele sale de presă și de a le elimina complet, imputându-i-se fapte inventate conform cărora ar fi mâna dreaptă a unui interlop cu care, în realitate, nu are vreo legătura, i-au fost înregistrate ilegal, timp de trei luni, convorbirile telefonice și comunicațiile prin internet, fără însă a fi identificate aspecte care să genereze urmărirea sa penală și trimiterea în judecată”, scrie lumeajustitiei.ro.

Jurnaliștii mai spun că cel care a pus telefonul lui Daju sub interceptare a fost procurorul Emil Mota de la Parchetul Tribunalului Gorj, care își depusese candidatura pentru a fi Procuror General în timpul procedurii de selcție realizate de ministrul Mona Pivniceru la finele anului 2012. Procurorul Mota a interceptat un telefon al redacției folosit de toți jurnaliștii de la publicația respectivă, ceea ce face ca ilegalitatea să se extindă, în sensul în care jurnaliștii respectivi nu făceau obicetul vreunei anchete penale.

Deși Codul de procedură penală stipulează că persona interceptată, despre care nu s-au descoperit presupuse fapte penale , trebuie înștiințată la finalul perioadei de interceptare și e chemată la parchet unde toate aceste convorbiri trebuie distruse, procurorul Mota Emil Gheorghe nu l-a înștiințat pe jurnalistul Daju ca a avut telelfonul pus sub interceptare pentru ca un făptuitor vorbea cu el la telefon. În materialul transmis pe adresa site-ului lumeajustitiei.ro, redacția ziarului GORJ NEWS arată că ”incalificabilele abuzuri ale autorităților au mers până la a se autoriza până și interceptarea telefonului televiziunii GORJ TV, pe care Narcis Daju îl folosea doar o oră pe săptămână, pentru a primi sms-uri de la telespectatori în timpul emisiunii de televiziune pe care o realiza.

În autorizația de interceptare emisă, președintele Tribunalului Gorj, Encescu Florin, susține că telefonul respectiv este folosit exclusiv de Narcis Daju. În realitate, telefonul era folosit de toată redacția televiziunii, astfel încât au fost interceptați toți ziariștii. Mai mult, autoritățile au putut, astfel, stabili datele personale ale tuturor telespectatorilor care trimiteau sms-uri.

Pe de altă parte, printr-o șentință penală definitivă și irevocabilă, șeful Secției Penale a Judecătoriei Tg Jiu, Boian Liviu, a cerut, recent, începerea urmăririi penale împotriva aceluiași ziarist, pe motiv că a refuzat să-și dezvăluie sursele care au fundamentat o anchetă de presa despre Universitatea “Constantin Brâncuși” din Tg Jiu. Jurnaliștii gorjeni subliniază că ”textul publicat conține doar aspecte de interes public și nu face referire la informații clasificate. Totuși, nici judecătorul, nici procurorul de caz și nici polițistul implicat în urmărirea penală nu au putut preciza ce infracțiune încearcă să dovedească”, scrie luju.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel