Salariul minim pe economie 2017: Sindicatele propun trei variante

Sindicatele propun pentru discuţiile din Consiliul Naţional Tripartit mai multe variante ale salariului minim pentru 2017, cuprinse între 1.350 de lei şi 1.400 de lei, varianta Blocului Naţional Sindical, şi 1.450 de lei, propunerea Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa". 

Astfel, BNS propune trei variante ale salariului minim, condiţionate în parte de majorarea deducerilor personale. Prima variantă a salariului minim este de 1.350 de lei, cu o creştere a deducerii de 150 de lei, faţă de 300 de lei în prezent, şi două variante de 1.400 de lei, din care una cu o majorare a deducerii de 200 de lei. 

CNS Cartel Alfa propune un salariu minim de 1.450 de lei pentru 2017 şi o creştere de 200 de lei anual pentru următorii ani, potrivit preşedintelui acestei organizaţii, Bogdan Hossu. 

Acesta susţine că discuţiile de luni din cadrul CNT se vor axa pe salariul minim şi mai puţin pe Legea salarizării pentru că aceasta nu va fi aplicată de actualul Executiv. 

Bogdan Hossu a precizat că o discuţie utilă ar fi pe Legea dialogului social Lege nr. 62/2011, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel