Michael Schumacher ar putea fi dus de familie acasă, anunță presa străină, care nu mai dă nicio șansă sportivului.
Potrivit presei străine, medicii spun că nu există semne clare de îmbunătățire a stării de sănătatea lui Michael Schumacher. Fostul campion mondial la Formula 1 poate să fie transferat într-o altă unitate medicală.
Surse medicale mai spun că familia trebuie să se aștepte la orice, pentru că Schumacher se află în comă indusă de 87 de zile și foarte rar în istoria medicală s-a întâmplat ca cineva să își mai revină după o astfel de situație.
Personalul spitalului din Grenouble se simte nevoit să-l transfere pe campion, deoarece acest caz a aglomerat unitatea medicală și funcționează extrem de greu datorită presei și a faptului că acolo este internat un om atât de cunoscut.
Mai mult decât atât, medici spun că astfel se vor elibera și echipamentele pentru alți pacienți.
Fostul doctor din Formula 1, Gary Harstein, a scris pe blogul său că fanii lui Schumacher ar trebui să se pregătească pentru veşti extrem de proaste, scrie evz.ro.
"Ştiu cât de iubit e Michael Schumacher şi sunt îngrijorat de ceea ce urmează să se întâmple. Trebuie să fiţi pregătiţi de veşti foarte proaste", a scris Harstein.
"Am realizat că lipsa de informaţii de la Grenoble e pentru a ne da tuturor şansa de a ne obişnui cu ideea şi de a trece mai departe", consideră fostul doctor al piloţilor de Formula 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu