În anii 1999-2000, comunitatea românească din Italia se afla într-o fază de început, marcată de lipsa documentelor oficiale și de o prezență adesea invizibilă pentru autorități. Miruna Căjvăneanu, jurnalistă stabilită la Roma din 1999, își amintește că în perioada 2006-2007 s-a înregistrat o creștere bruscă a cifrelor oficiale, de la aproximativ 600.000 la un milion de români.
„Foarte mulți români în acea perioadă lucrau la negru, erau invizibili atât pentru statul italian cât și pentru statul român. Încet-încet, aceștia și-au luat documente, au devenit din ce în ce mai implicați”, spune Miruna Căjvăneanu în prima ediție a emisiunii „Românii care schimbă comunități”, moderată Gabriel Nuță-Stoica, redactor-șef adjunct ȘtiriDiaspora.ro.
Astăzi, statisticile oficiale numără aproape 1,1 milioane de cetățeni români rezidenți în Italia, fără a-i lua în calcul pe cei care au obținut deja cetățenia italiană. Contribuția acestora la societatea gazdă a depășit demult nivelul de simplă forță de muncă brută. Calculele realizate de Institutul de Cercetare IDOS, în colaborare cu experți sociologi, au arătat o realitate economică surprinzătoare: românii asigură circa 2% din PIB-ul Italiei.
Miruna Căjvăneanu subliniază că această valoare este, de fapt, una moderată: „S-au luat efectiv cifrele care sunt înregistrate oficial la Agenția de Entrate, deci la toate acele instituții care se ocupă cu înregistrarea veniturilor. Dar să nu uităm că o parte din economia italiană [...] nu este vizibilă, este într-o zonă gri. Deci cu siguranță putem spune că aceasta este o estimare destul de joasă, o estimare minimalistă”. Impactul opririi activității românilor ar fi devastator pentru economia peninsulei: „Gândiți-vă dacă s-ar opri cumva românii din lucru aici, foarte multe sectoare ar rămâne blocate: sectorul construcțiilor, de asemenea sectorul foarte important al îngrijirii bătrânilor și familiilor de italieni”. Cu toate acestea, profilul profesional s-a diversificat enorm: „Din ce în ce mai mult vedem români care lucrează în sectoare de vârf, de top: cercetători, profesori, antreprenori de succes”.
CITEȘTE ȘI: Tot ce fac bine românii din Italia. Miruna Căjvăneanu ia pulsul comunității în fiecare zi
Dilema identitară a tinerilor din a treia generație
Pe măsură ce timpul a trecut, comunitatea a ajuns la o maturitate biologică și socială, fiind înregistrată deja apariția celei de-a treia generații. În ultimii 25-30 de ani, în Italia s-au născut peste 250.000 de copii cu cel puțin un părinte român. Acești copii și tineri se confruntă însă cu o dilemă identitară, analizată în volumul de cercetare „Rădăcini la jumătate. 30 de ani de imigrație românească în Italia”.
„Volumul nostru se numește `Rădăcini la jumătate` pentru că este ceea ce am identificat vorbind cu românii de aici”, explică Miruna Căjvăneanu. Întrebați cum se definesc, tinerii oferă răspunsuri tulburătoare: „Nu mă simt nici român, nici italian. Când mă duc în România mi se spune 'A venit italianul', și câteodată când sunt în Italia mi se spune 'românul'”.
Deși legăturile cu țara de origine tind să slăbească la a treia generație, se observă un fenomen interesant de reapropiere culturală spontană în rândul adolescenților.
„Este o reapropiere foarte frumoasă de rădăcini, de origini, de bunici. Câteodată copiii înșiși vorbesc între ei în română, descoperă că au o limbă comună în care să vorbească să nu fie înțeleși de colegi”, spune jurnalista. De asemenea, tradiții românești precum Mărțișorul sau cadourile de Sfântul Nicolae (6 decembrie) sunt păstrate și împărtășite de tineri în școlile italiene, unde barierele legate de origine au început să dispară.
Sloganul politic „Veniți acasă” vs realitatea sistemului românesc
În timp ce politicienii de la București folosesc adesea mesaje de mobilizare pentru întoarcerea diasporei, realitatea de pe teren arată că mulți români preferă să rămână în Italia din cauza barierelor structurale din România. Miruna Căjvăneanu consideră apelurile autorităților drept „sloganuri” și explică ce anume îi împiedică pe oameni să revină definitiv: „Eu pornesc de la experiența celor care s-au întors și au crezut că se întorc la mai bine, dar nu s-au simțit integrați. Copiii, de exemplu, la școală nu au avut acea perioadă de acomodare cu sistemul de învățământ din România”. Pe de altă parte, cei care încearcă să își deschidă afaceri în țară se lovesc de aceleași probleme cronice: „Românii care au vrut să investească în România s-au lovit încă de birocrație și de corupție”.
O altă problemă de importanță majoră este sistemul medical. Românii din diaspora nu percep sistemul de sănătate din România ca pe unul capabil să le asigure siguranța necesară: „Nu este considerat și nu este văzut încă ca un sistem de sănătate care să-ți garanteze îngrijiri medicale pe care le-ai găsi în Italia. Deci nu e vorba doar despre salarii, este vorba de toate aceste lucruri concrete”. Căjvăneanu amintește o discuție cu jurnalistul Cipriana Petrei și subliniază discrepanța de mentalitate: „Toți spun 'veniți acasă', dar ei ar vrea să vadă rezultatele. Vrem o țară ca afară fără să facem ceea ce fac cei din afară ca să aibă o țară ca afară”.
Statul român ignoră cercetarea științifică a diasporei
O problemă majoră semnalată de specialiști este dezinteresul autorităților din România față de studierea comunităților din afara granițelor. În timp ce Italia finanțează cercetări ample prin intermediul institutelor sale, Bucureștiul tratează diaspora mai degrabă ca pe o masă de manevră sau ca pe o sursă financiară, fără o analiză sociologică profundă.
„Statul român nu s-a ocupat îndeajuns de cercetarea acestui fenomen sau de finanțarea studiilor cu privire la acest fenomen. Au făcut-o italienii, și institutul cu care colaborez, IDOS, este deja la al doilea volum care s-a ocupat integral de comunitatea românească”, susține Miruna Căjvăneanu.
Aceste studii colectează date statistice brute și analizează diferențele de mentalitate dintre generații prin focus grupuri realizate în oglindă cu părinții și copiii lor. Ele oferă o imagine asupra evoluției acestei populații masive.
