România - Ucraina: Colaborare în domeniul turismului

România şi Ucraina au demarat procedurile de negociere pentru Protocolul de colaborare în domeniul turismului.

Ministerul Turismului din România şi Ministerul Dezvoltării Economice şi Comerţului din Ucraina au demarat procedurile de negociere pentru Protocolul de colaborare în domeniul turismului, informează, joi, Ministerul Turismului.

O delegaţie a Ministerului Turismului, condusă de secretarul de stat Cristina Tărteaţă, a reprezentat România la întâlnirile Grupului de lucru bilateral în domeniul turismului de la Kiev, în perioada 10 - 13 decembrie, vizită realizată cu sprijinul Ambasadei României în Ucraina.

'Agenda discuţiilor în cadrul Grupului de lucru a inclus: prezentarea destinaţiei turistice România reprezentanţilor autorităţilor de turism centrale şi locale ucrainene, în vederea identificării zonelor de interes pentru touroperatorii şi turiştii ucraineni, discuţii privind colaborarea dintre cele două ţări în cadrul Convenţiei Carpatice, la care ambele state sunt membre, dar şi pe alte segmente de interes comun (protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor, realizarea de trasee turistice la standarde comune în Carpaţi, croaziere pe Marea Neagră, programe de city break, circuite culturale), identificarea punctelor de interes, în vederea promovării reciproce, cu Primăria Kiev, avansarea propunerilor comune de text, atât ale părţii române cât şi ale celei ucrainiene, privitor la viitorul Protocolului de colaborare în domeniul turismului între Ministerul Turismului din România şi Ministerul Dezvoltării Economice şi Comerţului din Ucraina', se precizează în comunicatul citat.

La discuţii, din partea Ucrainei a participat Mikhail Titarchuk, ministru adjunct al Ministerului Dezvoltării Economice şi Comerţului. 'Demnitarii şi-au manifestat intenţia de a întreprinde activităţi specifice pentru dezvoltarea iniţiativelor de promovare a turismului în vederea creşterii fluxurilor turistice la nivel bilateral, cu accent pe turismul cultural-istoric, balnear şi SPA, ecoturism şi agroturism, aventură şi turism natural, turism gastronomic şi vinicol şi alte tipuri de turism'.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel