Roberta Anastase s-a cununat civil. Vezi imagini de la ceremonie

Eveniment important pentru Roberta Anastase. Astăzi, fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor s-a cununat civil, la Ploiești, cu omul de afaceri Victor Farca. La ceremonia oficiată de primarul oraşului, Iulian Bădescu, fost senator PDL, au participat familiile mirilor, precum și foarte mulți prieteni ai tânărului cuplu.

Fericitul eveniment a avut loc, puțin după ora 16:00, la Consiliul Județean Prahova. Într-un scurt interviu acordat România TV, la finalul ceremoniei, Roberta Anastase a recunoscut că a avut emoții foarte mari, iar rochia pe care a purtat-o la cununie nu a fost cumpărată special pentru acest eveniment.

Atentă la sfaturile apropiaților, Roberta Anastase a dezvăluit că Victor Farca, deși s-a dus să-i ia astăzi rochia, nu a avut voie să o privească.

"Cred că este la fel de emoționat ca și mine. Toată ziua a avut emoții extraordinar de mari. Aseară, când mă vedea că eu sunt relaxată, îmi spunea: «Tu realizezi că noi mâine ne căsătorim?». Și eu îi spuneam: «Hai să nu vorbim»", a povestit, după cununia civilă Roberta Anastase.

Și Victor Farca, întrebat dacă a avut emoții a răspuns: "Evident. Cine spune că nu are emoții când se căsătorește, minte".

Duminică, Roberta Anastase, în vârstă de 37 de ani, se va căsători religios cu Victor Farca, deși relația lor durează de peste 15 ani. În această perioadă, el a cerut-o în căsătorie pe Anastase de trei ori şi de fiecare dată răspunsul acesteia a fost "da", fără a preciza însă și data.    

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel