Cele mai citite

Răzvan Cuc, declarații, la ieșirea de la audieri

razvan-cuc_78551000

Răzvan Cuc a făcut declarații la ieșirea de la audierile de la DNA Timișoara, din dosarul DRDP.

"Nu am nicio treabă cu subiectul. Nişte oameni, probabil, s-au folosit de numele meu şi de funcţia pe care o aveam în acel moment. Am venit, am dat declaraţii. Dacă este nevoie, voi reveni şi cam atât", a declarat Răzvan Cuc.

"Numirile s-au făcut legal"

Cât despre luptele politice din PSD, vehiculate, pentru numirea pe funcţii a unor directori DRDP Timişoara, acesta a spus: "Nu, haideţi să nu extrapolăm. Pe mine, în timpul mandatului, m-a interesat să conduc ministerul, să merg pe şantiere şi să îmi fac treaba. Numirile s-au făcut legal. Din câte ştiu eu, în cadrul companiilor, s-au făcut numiri conform OUG 109. Restul au avut autonomie - directorii din cadrul regionalilor - să îşi facă angajările şi propria echipă ca să livreze rezultatele care trebuiau făcute".

Cine s-a folosit de numele lui Cuc, în dosar

"Am constatat că au fost mai multe persoane, care probabil aşa au simţit la acel moment să se laude cu faptul că m-ar cunoaşte sau au vorbit cu mine", a mai spus Cuc.

Relaţia cu Căprar

"Eu cu domnul Căprar am avut şi am o relaţie de colegialitate în Camera Deputaţilor. Nici el nu mi-a cerut nimic în afara sferei legale", a spus fostul ministru al Transporturilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce variantă considerați acum ca fiind cea mai bună pentru România?
Guvern PSD - UDMR
Guvern minoritar PNL - USR
Alegeri anticipate
Trimite răspunsul
x close